Exporturile Romaniei din 2005, de 22 miliarde de euro, au crescut de 5 ori fata de inceputul anilor ’90. Asta ne indeamna sa credem ca asistam la o evolutie ca la carte. Din pacate, de pe urma schimbului, producatorii autohtoni nu aduc de pe pietele internationale experienta necesara pentru a face fata concurentei. Motivatia de a produce pentru export nu este insotita de o preocupare egala pentru piata interna, caci marfurile indigene isi croiesc cu greu drum prin abundenta importurilor, preferatele romanilor.

De fapt, Romania se abate in continuare de la recomandarile manualelor, ca si inainte de 1990, cand economia n-a fost gandita sa acopere mai intai cererea interna. Ceea ce am vandut in ultimii ani pe pietele externe, in special in UE, a fost subventionat indirect - uneori prin cursul de schimb, in alte cazuri prin pretul energiei si aproape intotdeauna prin micimea salariilor. Exporturile noastre sunt competitive fiindca se hranesc din nivelul de trai al romanilor, ca pe vremea comunismului. Dumpingul (vanzarea la preturi scazute artificial) duce la succesul exporturilor, dar acesta este numai jumatate de adevar. Cealalta jumatate e paguba curata. O crestere economica pe astfel de baze nu are cum sa se reflecte in puterea de cumparare a populatiei - si, evident, nici nu vedem asa ceva.

Totusi, din 1990 au trecut 15 ani. Cum de obtinem rezultate economice la sfarsitul tranzitiei pe aceleasi cai ca la inceput? Fiindca politicul se substituie in continuare legilor economice. Dupa o scadere a exporturilor la 4 miliarde de euro anual in prima parte a anilor ’90, conducatorii s-au gandit sa refaca echilibrul, dar fara sa ia masuri nepopulare de restructurare, generatoare de somaj, si fara sa liberalizeze integral preturile utilitatilor. Fara o privatizare rapida. Fara ca politicul sa piarda de sub control parghiile economiei. Astfel, dupa 15 ani, abia am ajuns la aceeasi valoare a PIB ca in 1989, in timp ce puterea de cumparare a populatiei e la circa 80% din nivelul de atunci. Capitalismul n-a eliminat socialismul, ci doar pancartele cu "Traiasca RSR!" de pe fabrici si uzine.

Orice reforma are un cost infinit mai redus decat absenta ei

A mai ramas o singura problema de lamurit. Exportul este o necesitate acuta mai ales pentru pietele mici, pe care productia interna le acopera rapid. Economiile respective nu au cum sa creasca mai departe decat daca obtin performante in exterior. Fireste ca piata romaneasca nu poate fi considerata mica, dar nu este nici cea mai mare din regiune. Ce mai e de spus cand si Polonia, o tara mai mare decat Romania si Ungaria la un loc, procedeaza la fel?

Si pentru polonezi, exporturile sunt inca foarte importante, fiindca nici ei n-au scapat de toate problemele structurale. Dar cel putin incearca sa procedeze ca-n exemplul din manual. Daca o companie are, in acest moment, 1.000 de angajati, va realiza repede ca achizitionarea unei benzi de productie ar mai justifica doar 350 de lucratori. Va lua, asadar, hotararea sa renunte la trei muncitori care generau o valoare adaugata scazuta, in favoarea unuia singur, cu productivitate inalta. Apoi, cand va veni vremea sa se contabilizeze rezultatele, ce se va constata? Ca marfuri locale substituie prin calitate si pret produse din import. Ca veniturile cresc in pas cu productivitatea.

Citeste si:

Cu alte cuvinte, polonezii n-au mers pe calea compromisului, ci au ales linia dreapta: faliment-somaj-imbunatatirea structurii economiei-reabsorbirea fortei de munca-cresterea veniturilor. Le-a fost greu, dar pana la urma au reusit sa recupereze decalajele economice. Recuperarea se traduce prin acumulari, investitii si cresteri de productivitate.

Iar diferenta se reflecta mai ales in venitul national, unde Polonia era colega de suferinta cu Romania in 1990, iar acum are un nivel de doua ori mai ridicat decat al nostru. Una dintre cheile prosperitatii poloneze a fost abandonarea exporturilor facute de dragul exporturilor. Fiindca nu se puteau bate cu productivitatea din UE, polonezii au atacat pietele mai slabe, cum ar fi a noastra, a sarbilor, a bulgarilor. Daca am fi inteles si noi lectia, ar fi trebuit sa ne orientam spre spatiul ex-sovietic, de unde importam multa energie si unde nu exportam mai nimic in schimb. Dar, in loc de asta, noi am pompat mai multe si mai multe marfuri in UE, fara sa ne alegem macar cu relocarea unor fabrici din Occident.

Fiziologia cresterii sanatoase

Salariile de 500 de euro au fost platite in Polonia cu pretul unui somaj de påna la 20%. Din fericire insa, dupa falimente si somaj urmeaza imbunatatirea structurii economice. Mediul insanatosit le aduce polonezilor investitori straini de cursa lunga, ceea ce ii indreptateste sa spere ca vor reduce somajul cu 1,5 procente pe an. Romania a preferat pana acum sa-si aseze economia in echilibru doar prin rationalizarea veniturilor tuturor, ceea ce i-a permis sa arate in plan general, macroeconomic, reducerea pierderilor. Din aceasta cauza traim permanent cu riscul ca, odata scapate de sub control fraiele consumului, inflatia si deficitele sa arate adevarul gol-golut: structura economiei din anii 2000 e prea putin diferita de cea din anii ’90.

Daca guvernul actual doreste cu adevarat sa schimbe secventa, n-are cum sa scape cu somaj mic. Daca insa tine cu tot dinadinsul sa pastreze somajul la nivelurile din prezent, inseamna ca vrea sa repare cu taxe mai mari impozitele mai mici. Si atunci relaxarea fiscala nu va depasi stadiul de iluzie. Populatia va simti cum, in loc de crearea de bogatie, pe spinarea ei se exerseaza in continuare, ca de 15 ani incoace, administrarea saraciei.