De cate ori s-a intamplat sa cumparati un produs la un pret pe care il considerati imbatabil pentru ca ulterior sa realizati ca il puteati achizitiona mult mai ieftin dintr-un alt magazin? Psihologii spun ca unii dintre noi ajung sa sufere chiar perioade de stres post-achizitie, datorate regretului ca n-au comparat preturile din mai multe magazine. Altii prefera sa nu priveasca vitrinele magazinelor macar o zi sau doua. Asta in cazul cumparaturilor clasice. Cand facem shopping virtual, ne putem scuti usor de orice stres.

In lumea reala, exista cumparatori care fac un tur al magazinelor inainte de a decide sa achizitioneze un produs. In cel mai fericit caz, turul in cauza cuprinde trei-patru magazine. Cumparatorii pasionati pot extinde turul la zeci de magazine, insa nici unul nu poate lua in calcul ofertele din alt oras ori din alta tara. In lumea reala, pur si simplu exista limite pe care nu ne propunem sa le depasim.

Pe Internet, lucrurile se schimba radical, mai ales daca avem in vedere noile tendinte in comertul online. Website-urile-filtru isi propun sa compare pretul si conditiile de vanzare ale unui produs in sute sau mii de magazine online. Desi ideea pare simpla, interesul utilizatorilor pentru aceste website-uri a crescut atat de mult in ultimul timp, incat se spune ca vom putea asista chiar la schimbarea regulilor dupa care se face comertul electronic. In SUA, unele studii au aratat ca deja peste 50% din consumatorii de Internet viziteaza regulat website-uri-filtru inainte de a se decide sa faca o achizitie online.

Inceputurile

Primele website-uri-filtru, aparute cu mai multi ani in urma, au fost primite cu entuziasm de amatorii de chilipiruri online. Principiul era simplu: utilizatorul avea in fata un top al celor mai atractive preturi pentru un anumit produs. Putini comercianti au acordat insa importanta cuvenita fenomenului, o explicatie fiind si conservatorismul, faptul ca isi vedeau amenintata propria politica de stabilire a preturilor.

Marketing de gherila

In timp, website-urile-filtru au transformat radical modul in care se concureaza magazinele online. Un studiu prezentat de www.nash-equilibrium.com explica noile tendinte din comertul online. Astfel, de-a lungul anilor, datorita website-urilor-filtru, diferenta dintre pretul mediu al unui produs si pretul minim la care acest produs poate fi achizitionat (pret de chilipir) a crescut de la 13 la 18%. La fel, diferenta dintre pretul maxim si pretul minim al produsului a cunoscut o ascensiune de la 32 la 45%.

In acelasi timp, s-au dezvoltat noi metode de marketing pentru produsele vandute online. Una dintre acestea poarta numele de "loveste si fugi" si se refera la stabilirea pretului produselor vandute online. Filozofia din spatele acestei politici este simpla: "Daca preturile mele se schimba in fiecare zi ori in fiecare saptamana, competitorii nu o sa aiba niciodata timp sa gaseasca un pret mai bun pentru ca nu au termen de comparatie".

Realizatorul studiului, economistul John Nash, vorbeste despre website-urile-filtru ca despre o afacere castigatoare pentru toata lumea. Avand in vedere faptul ca preturile produselor se modifica fara intrerupere, utilizatorul este pus in fata unei cautari continue. Chiar daca un comerciant ii ofera astazi cel mai bun pret la aspiratoare nu inseamna ca si maine sau peste o saptamana pretul in cauza va fi cel mai bun. Utilizatorul se intoarce deci la website-ul-filtru ori de cate ori are nevoie sa ia o decizie de cumparare. Acest fapt nu poate fi decat benefic pentru website, care inregistreaza trafic. Intoarcerea utilizatorului il avantajeaza in acelasi timp si pe comerciant, care capata astfel, in fiecare zi, o noua sansa de a deveni furnizor de chilipiruri.

Filtru de calitate

In special in climatul economic de astazi intreprinzatorii din comertul electronic sunt in cautare permanenta de modalitati creative pentru a atrage clienti noi. Unele website-uri-filtru fac mai multe pentru comercianti decat sa le compare preturile. Noile tendinte in aceasta categorie de initiative online ii ajuta pe cumparatori sa gaseasca acel comerciant care le satisface pretentiile privitoare la incredere, prezenta produsului in stoc ori service-ul post garantie. Listarea preturilor devine astfel mai mult decat o simpla comparatie. Website-ul reuseste sa atraga in jurul lui o comunitate de utilizatori care discuta si noteaza comerciantii in functie de calitatea produselor si serviciilor oferite, de modul in care se face livrarea acestor produse ori servicii etc.

Citeste si:

De unde vin banii?

Website-urile-filtru pot fi folosite gratuit de catre utilizatorul obisnuit. Ele opereaza sub forma unor servicii de cautare. Majoritatea nu vand in nume propriu nimic, rezervandu-si doar posibilitatea de a trimite cumparatorul pe site-ul unui comerciant sau altul. Dar listarea in cataloagele acestor website-uri se face contra cost, care poate ajunge la 1 dolar pentru o singura oferta, in functie de produs. De pilda, listarea in cataloagele Shopping.com este supusa unei taxe pentru fiecare click pe unul dintre produsele comerciantului respectiv.

Preturile variaza de la 0,15 dolari pentru fiecare click inregistrat de ofertele de carti si pana la un dolar pentru fiecare click inregistrat de o oferta de computere sau produse electronice. Reteaua de ofertanti care au aderat la sistemul Shopping.com (devenit proprietatea eBay) este una dintre cele mai extinse din lume, cuprinzand mai mult de 95% din marii producatori din SUA, majoritatea ofertantilor importanti din Marea Britanie si Franta, precum si mii de alti vanzatori din toata lumea.

Dar, de-a lungul timpului, unele website-uri-filtru si-au format propriile divizii de vanzari, oferind la randul lor discounturi ori servicii de certificare a increderii pentru platile facute unor comercianti listati.

Noi tendinte

In fata ofensivei eBay, website-urile-filtru lipsite de finantari importante incearca sa tina pasul introducand facilitati noi. Smarter.com, detinut de MeziMedia Inc., ofera acum propriilor utilizatori cupoane si discounturi la diverse produse oferite in website. Altfel, sistemul de prezentare a ofertelor comerciantilor in listele de comparatii este similar celui de la Shopping.com.

Vendio Services Inc. a dus tehnologia si mai departe. Recent, au dezvoltat un toolbar (o bara de navigare, care se adauga la browser-ul utilizatorului) ce atentioneaza utilizatorul care acceseaza un magazin online ca undeva in Internet exista un website ce ofera la un pret mai mic produsul pe care tocmai il vizualizeaza.

Alti ofertanti s-au gandit la sentimentul tot mai acut de lipsa a securitatii tranzactiilor online, de care se plang din ce in ce mai multi utilizatori de Internet. BuySafe Inc. a dezvoltat un website care le ofera utilizatorilor posibilitatea de a cauta printre cele peste un milion si jumatate de produse ale unor comercianti atent selectionati cu privire la conditiile de vanzare si garantie postvanzare.

Pe masura ce comparatiile pre-vanzare devin din ce in ce mai cautate pe Internet, marile motoare de cautare precum Google.com au lansat propriile servicii de comparare. Asa a aparut, acum cativa ani, serviciul Froogle.com, care nu percepe nici un fel de comision pentru includerea produselor in listele de rezultate ale comparatiilor.

Utilizatorii autohtoni sunt doar la inceput

In Romania, oferta de website-uri-filtru este inca extrem de firava. Website-uri precum www.cauti.ro ori www.smartbuy.ro sunt deocamdata ignorate de marea masa a utilizatorilor autohtoni de Internet. In viitor insa, lucrurile se vor schimba cu siguranta, mai ales ca rata de crestere a comertului electronic pare tot mai accentuata de la luna la luna.