De curand, inginerul chimist de 57 de ani, proaspat absolvent al unui masterat in finante-contabilitate, a cumparat de pe Bursa 11% din actiunile Biofarm, producator de medicamente local, aflat pe locul al saselea dupa cota de piata. De altfel, Dumitru Tudor este o prezenta importanta pe piata de capital, cu plasamente de aproximativ zece milioane de dolari in SIF-uri sau in societati, precum Banca Transilvania si Impact, Ardaf, Turbomecanica, dar si in societati din industria chimica - Oltchim, Azomures, Antibiotice Iasi, Rompetrol Rafinare si Oil Terminal.

Punctul de plecare al investitiilor lui Dumitru Tudor a fost domeniul imobiliar, dupa ce a mostenit terenuri cu suprafete mari in zona de nord a Capitalei, langa Satul Francez. Chiar si terenul pe care este amplasat acest complex imobiliar a apartinut familiei, dar a fost vandut la inceputul anilor ‘90. Dumitru Tudor este descendent al familiei Lincaru, care a detinut 120.000 de metri patrati in zona Herastrau-Baneasa. Bunicul sau, Dumitru Lincaru, agricultor ardelean din zona Fagaras, a trecut muntii in 1881, la doar 13 ani, si a venit la Bucuresti, unde s-a casatorit cativa ani mai tarziu si a avut sase copii. Terenul pe care l-a detinut era cunoscut la vremea aceea drept satul Herastrau, apartinand de comuna Baneasa.

Dupa Revolutie, au urmat circa zece ani de revendicari si procese, pentru ca Dumitru Tudor sa fie repus in posesia a circa 45.000 de metri patrati din terenurile mostenite de la bunicul sau. In timp ce alti proaspat improprietariti s-au grabit sa transforme terenurile obtinute in importante sume de bani, Dumitru Tudor a fost inspirat si a decis sa pastreze cea mai mare parte a acestora. "Nici acum nu ma gandesc sa vand, ci intentionez sa investesc acolo in constructii", declara el.

A avut afaceri in transport, comert angro si en-detail, dar a decis ca domeniul imobiliar (in care a investit constant) si piata de capital (sursa pentru investitiile imobiliare) sunt cele mai profitabile directii. "Urmaresc cu atentie piata de capital si citesc foarte mult despre aceasta. In fiecare zi, dupa ce fac revista presei, discut cateva ore cu brokerii", spune omul de afaceri, pasionat de lectura si drumetii montane.

Carte de vizita

Citeste si:

• 1962 - obtine primul loc de munca la Legume Fructe Militari, companie de la care a cumparat, dupa Revolutie, spatii comerciale prin licitatie

• 1972 - termina facultatea si se angajeaza la Institutul de Cercetari Chimice, unde isi creeaza un nume si acumuleaza experienta

• 1992-2002 - deruleaza mai multe afaceri, printre care taximetrie, comert cu piese auto si distributie

• 2002-2005 - vinde o parte din terenurile mostenite de la bunici si investeste pe piata bursiera. In prezent, detine portofolii importante de actiuni la majoritatea companiilor cu profil chimic, care sunt cotate la Bursa.