Romania nu poate elabora un buget numai pentru plata salariilor si finantarea cheltuielilor sociale, filozofia bugetara pentru anul 2011 fiind alocarea a cat mai multi bani pentru investitii si cofinantare, a declarat ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Ialomitianu.

"Filozofia bugetara pentru 2011 este urmatoarea: cat mai multi bani pentru investitii si cofinantare. Romania nu poate sa elaboreze un buget numai sa plateasca salarii si sa finanteze cheltuielile sociale", a spus Ialomitianu dupa un seminar organizat de reprezentanta Comisiei Europene in Romania si Centrul Roman de Politici Europene, potrivit MEDIAFAX.

Potrivit ministrului, cheltuielile sociale au o pondere foarte ridicata in buget, reprezentand 69 miliarde lei dintr-un total de 200 miliarde lei cat reprezinta cheltuielile totale.

"Exista o decizie foarte clara a Guvernului Romaniei privind rationalizarea cheltuielilor sociale. Ministrul Muncii are aceasta responsabilitate, de reducere a cheltuielilor sociale. In momentul de fata aceste cheltuieli au pondere insemnata in bugetul consolidat", a aratat Ialomitianu.

El a precizat ca asteapta ca ministrul Muncii, Ioan Botis, sa-i prezinte in perioada urmatoare varianta optima de reducere a cheltuielilor sociale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.