Chiar daca, per total, indicii au ramas la valori apropiate de cele la care terminasera si sedinta de miercuri, pe parcursul zilei acestia au avut evolutii neregulate, la inceput in crestere, mai apoi insa in scadere.

In ceea ce priveste schimburile, acestea au crescut fata de miercuri, ajungand aproape de 7 milioane de euro, la 23,5 milioane de lei, de sase ori mai putin decat in urma cu o saptamana, insa in crestere cu 12,5% fata de ziua precedenta.

Cele mai multe schimburi s-au derulat cu actiunile a patru din cele cinci societati de investitii financiare (SIF), intre care s-a infiltrat si titlul Rompetrol Rafinare. BRD si Banca Transilvania au reusit si ele sa depaseasca pragul de 1 milion de lei ca valoare a tranzactiilor, urmate la distanta mare de SIF Muntenia, Flamingo, Petrom si Banca Comerciala Carpatica.

Valorile tranzactionate au fost impartite intr-un mod mai echilibrat decat in zilele precedente intre companii, de data aceasta SIF-urile ajungand la doar 45% din valoarea totala a schimburilor, desi SIF 5 a condus detasat acest clasament, cu 4,2 milioane de lei.

Neintelegerile privind actiunile Petrom au scazut capitalizarea Bursei cu 275 mil. euro

In ciuda unor valori mari ale tranzactiilor, preturile au ramas la niveluri asemanatoare cu cele din zilele anterioare. "Valorile mari ale tranzactiilor nu genereaza neaparat variatii mari ale preturilor", afirma Daniel Tomescu, de la Swiss Capital. "Valoarea tranzactiilor va creste in perioada urmatoare, in special datorita SIF-urilor, insa acest lucru nu va duce si la cresterea variatiilor de preturi", adauga el.

Indicii bursieri au scazut usor, cel mai important dintre ei, BET, terminand sedinta la 5.644,02 puncte, cu 0,12 procente in minus fata de finalul zilei precedente. BET-C, indicele care include toate societatile listate la Bursa, in afara de SIF-uri, a scazut cu doar 0,3%, ajungand la 3.464,72 puncte. ROTX, lansat in colaborare cu Bursa din Viena si folosit ca baza pentru derivate tranzactionate in Austria, a scazut cu 0,18 procente. Cea mai semnificativa scadere a avut-o BET-FI, cu 0,35%, dupa ce SIF Moldova a scazut cu nu mai putin de 2,03%.

Citeste si:

Petrom a scazut din nou, ajungand la cea mai mica valoare din 2 august si pana acum, 0,4730 lei. Potrivit participantilor la piata, "scaderea din ultima vreme a companiei petroliere, ca si valoarea mica a tranzactiilor, sunt motivate de neintelegerile legate de pachetul de 8% care ar urma sa fie vandut salariatilor si de amanarea rezultatelor la sase luni".

Valoarea Petrom a scazut cu circa 275 milioane de euro fata de data de 3 august, cand atinsese 49 de bani pe actiune.

BRD si Antibiotice Iasi au pus si ele umarul la scaderea Bursei, prima ieftinindu-se 0,85%, iar cea de-a doua cu 1,96%. Au existat insa si companii care au ajutat la cresterea indicilor bursieri, Rompetrol Rafinare, cu 1,03%, Banca Transilvania, cu 0,56%, Impact, cu 0,22%, Oltchim, cu 4,25% si Rulmentul Brasov, cu 2,07%, facand ca scaderea celui mai important indice al BVB, BET, sa fie una minima.

"In perioada urmatoare, societatile care au raportat deja rezultatele financiare la sase luni vor avea probabil o stagnare, eventual o usoara scadere. Companiile care urmeaza sa publice rezultatele in perioada urmatoare vor creste sau vor scadea, in functie de cum vor reusi sa satisfaca asteptarile investitorilor" explica Daniel Tomescu.

Volatilitatea nu a fost una mare, cresterile, respectiv scaderile cele mai mari fiind mai mici de sapte procente, in conditiile in care alte sedinte consemnau si variatii de 14%.

Cresterile cele mai mari au fost cele ale Oil Terminal Constanta, cu 6,06%, Rafinaria Astra Romana, cu 3,85%, si Oltchim, iar scaderile cele mai mari au fost inregistrate de Loulis, cu 6,67%, Turism, Hoteluri Eforie, cu 4,76% si Vel Pitar, cu 4,42%.

Piata Odd lot, a pachetelor mai mici de 500 de actiuni, a fost dominata de SIF-uri, dupa ce in zilele precedente BRD fusese in prim plan. Au mai avut loc trei tranzactii Deal, doua cu actiuni Banca Transilvania si una cu actiuni Petrom, in valoare de 4,4 milioane de lei, respectiv 915.000 lei.