Varujan Vosganian, presedintele Comisiei buget-finante din Senat, a declarat la BBC ca, in conditiile actuale ale exporturilor romanesti si a rentabilitatii economice din Romania, "in mod normal, leul ar trebui sa slabeasca" si ca BNR nici macar nu ar cunoaste cauza "unor miscari pe piata valutara". "Intempestivului" Vosganian ii tine isonul Mihai Ionescu, secretar general al Asociatiei Nationale a Importatorilor si Exportatorilor din Romania (ANEIR), care declara ca "daca leul se va mai aprecia, atunci vom asista la decesul ultimului exportator roman!".

De cealalta parte a baricadei, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, fostul ministru de finante, profesorul Daniel Daianu, dar si o serie de sefi de patronate au pareri mult mai nuantate despre politica BNR, apreciind, printre altele, ca o posibila interventie decisiva a bancii centrale, pentru stoparea aprecierii leului, ar fi oportuna doar in situatia in care in economie ar aparea fenomene imprevizibile, care ar sugera pericolul unui colaps financiar.

"Banca Nationala nu are tinta de curs. Asta am mai spus-o si o repet: nimeni nu poate sa isi permita sa puna economia tarii si interesele intregii populatii la picioarele exportatorilor. Exportul este un lucru foarte important, este bine sa fie ajutati exportatorii, dar nu prin curs. Nu se intrevad nici intamplari, nici evenimente care sa schimbe politica BNR", a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

Varujan Vosganian:
"Banca Nationala nu cunoaste cauzele"

Senatorul Varujan Vosganian a replicat ca "o data cu intarirea leului sub 35.000 de lei pentru un euro, apare o amenintare serioasa pentru exporturile romanesti, fiind posibil ca multi investitori sa-si inchida afacerile". Mai mult, Vosganian reitereaza ideea ca leul ar trebui sa se deprecieze, apoi afirma ca ar fi "vorba de niste miscari pe piata valutara, care trebuie foarte bine evaluate", concluzionand ca are sentimentul ca "BNR nu cunoaste inca exact cauza acestei miscari".

Daniel Daianu:
"BNR va interveni atunci cand va simti ca se destabilizeaza piata!"

Citeste si:

Daniel Daianu apreciaza ca interventia lui Adrian Vasilescu se incadreaza in logica trecerii BNR la noua politica monetara, care semnifica o atentie preponderenta pe tinta de inflatie. "BNR va interveni atunci cand va simti ca se destabilizeaza piata valutara, iar aceasta trebuie pusa in relatie cu destabilizarea economiei. Daca nu ar fi nici un control, piata ar putea duce leul la o paritate de 25.000 lei/euro (in lei vechi - n.a.). Stiti ce inseamna 25.000?"

Florin Pogonaru, presedintele AOAR:
"Problema e in alta parte!"

"Parerea mea e ca BNR trebuie sa-si faca meseria profesional, dar nimeni nu-i poate cere sa intervina. Problema este in alta parte, in valul de bani care vine din afara si noi nu avem capacitate de absortie" - opineaza dl Florin Pogonaru. La randul sau, Marian Milut, presedintele UNPR, crede ca "din moment ce BNR a stabilit o tinta a inflatiei, e corecta decizia de a nu interveni in problema cursului de schimb. Nu suntem intr-o situatie extraordinara. Oamenii de afaceri trebuie sa faca afaceri echilibrate, nu sa speculeze cursul".

Mihai Ionescu, secretar general al ANEIR:
"Vom asista la decesul ultimului exportator roman!"

Mihai Ionescu lanseaza avertismentul: "Daca leul se va mai aprecia, atunci vom asista la decesul ultimului exportator roman!", apoi a precizat ca majoritatea companiilor si-au constituit bugetul pe un curs de 36.000 lei/euro, iar in conditiile actuale o serie de companii industriale au ajuns in pragul falimentului din cauza aprecierii leului, rezultand, din 3 noiembrie 2004 incoace, 40.000 de someri.