Capitalul social subscris la firmele cu capital strain a totalizat, in primele patru luni ale acestui an, 371,2 milioane de euro, fata de 512,3 milioane de euro in perioada similara a anului trecut, reiese din datele Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC). Potrivit ONRC, in luna aprilie a anului, valoarea capitalului social subscris la firmele cu capital strain este cu 64% mai mare decat cea inregistrata anul trecut, de la 84,121 milioane de euro la 138,24 milioane de euro.

In luna aprilie, cea mai mare parte a investitiilor a fost reprezentata de majorari de capital, in conditiile in care capitalul social subscris pentru firmele noi a fost de 3,8 milioane de euro.

Datele ONRC arata ca majorarile de capital operate in aceasta luna s-au ridicat la 166,70 de milioane de euro, dar efectul acestora a fost redus de radieri si cesiuni de capital social in valoare totala de 26,7 milioane de euro. Cea mai mare majorare de capital, respectiv 67,1 milioane de euro, a fost realizata in perioada analizata de catre compania MOL Ro Comert Bucuresti, care are ca actionar majoritar compania petroliera din Ungaria. Totodata, Shannon Expert Timis, cu actionar majoritar din Statele Unite ale Americii, a primit o infuzie de capital de 23 de milioane de dolari, capitalul HVB Bank Romania, a fost majorat cu 9,9 milioane de dolari, iar cel al Alum Tulcea - actionar majoritar din Belize, cu 7,2 milioane de euro.

In ceea ce priveste societatile nou-infiintate, in luna aprilie numarul acestora a fost de 960, cele mai multe fiind inmatriculate de investitorii italieni 197, cu un capital social subscris de peste 320.000 de euro.

Oficiul calculeaza investitiile straine dupa valoarea capitalului social subscris la firmele cu participare straina.

Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS) a anuntat ca isi propune pentru acest an atragerea unui volum de investitii straine directe in valoare de 3,2-3,8 miliarde de euro.

Anul trecut investitiile straine directe au fost de 4,1 miliarde de euro.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.