Ministrul Economiei, Codrut Seres, a anuntat ca inchiderea privatizarii Distrigaz Sud va avea loc in data pe 31 mai 2005, negociatorii ministeruluui avand intalniri, vineri, cu reprezentantii Gaz de France, reusind sa-i convinga pe acestia sa isi dea acordul pentru ca inchiderea privatizarii Distrigaz Sud sa aiba loc la sfarsitul acestei luni.

Saptamana trecuta, reprezentantii Gaz de France au anuntat ca anularea abonamentului la gazele naturale i-ar putea face sa se razgandeasca in privinta inchiderii privatizarii, daca nu se gaseste alta solutie pentru recunoasterea costurilor.

In data de 18 octombrie 2004 a fost semnat contractul de privatizare a SC Distrigaz Sud cu compania franceza Gaz de France iar valoarea tranzactiei a fost de 310,4 mil. euro.

Gaz de France a semnat contractul de privatizare a Distrigaz Sub, valoarea tranzactiei fiind de 310 milioane de euro, compania franceza angajandu-se, in 2004, sa plateasca 128 de milioane de euro pentru achizitia a 30 la suta din actiunile companieie romanesit, iar restul de 183 milioane euro s-a decis sa fie reprezinte aport de capital.

In 2004 Grupul Gaz de France a realizat o cifra de afaceri de 18,1 miliarde euro si un profit de 1,1 miliarde euro, activitatile economice din afara tarii reprezentand 28 la suta din cifra de afaceri totala a Grupului Gaz de France.

Distrigaz Sud are in portofoliu aproape un milion de abonati casnici si circa 40.000 de abonati industriali, compania avand in exploatare o retea de distributie de 13.800 kilometri in sudul Romaniei si o capacitate de extractie de peste 6 miliarde de metri cubi pe an.

In cadrul programului pentru accelerarea privatizarii in sectorul energetic, ministerul Economiei, acorda o atentie deosebita in perioada urmatoare privatizarii Romgaz, Electrica Muntenia Sud si a complexelor energetice, pana la 20 iunie fiind asteptate scrisori de intentie din partea consultantilor financiari care doresc sa participe la privatizarea Romgaz.


Despre autor:

Banii Nostri

Sursa: Banii Nostri


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.