Unde va fi îngropat Alexandru Arșinel
Alexandru Arșinel a fost unul dintre cei mari actori pe care i-a avut țara noastră. Acesta a urcat pe scenă, până când boala i-a pus capac și l-a adus la pat. Maestrul se simțea pe scenă ca acasă și a jucat alături de nume mari din teatrul românesc care fie au trecut deja în neființă sau care acum îi plâng moartea. El nu s-a temut niciodată de moarte, după cum a spus în nenumărate interviuri pe care le-a acordat de-a lungul timpului, ci a preferat să se bucure de viață, să trăiască în adevăratul sens al cuvântului și să lase ceva valoros în urma sa.
Tot în cadrul unui interviu pe care regretatul actor l-a oferit în urmă cu mai multă vreme, a recunoscut faptul că și-a ales locul de veci și chiar au trecut mai bine de 7 ani de atunci. A dorit ca totul să fie pus la punct, fiindcă nu și-a dorit nici măcar o clipă ca familia lui să poarte și această grijă pe umeri. Așadar, cei dragi lui știu încă de pe atunci unde este locul în care va fi înmormântat.
Alexandru Arșinel va fi înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală, zilele următoare. La un moment, el a povestit și care a fost motivul pentru care a ales să își facă un cavou în cimitirul respectiv, iar totul a început după ce a fost sunat și rugat să meargă să aprindă niște lumânării pentru marii actori trecuți la cele drepte.
"Sunt un om gospodar şi mi-am făcut mormânt la Bellu. Să nu aibă grijă copiii când n-o să mai fiu.Eu sunt un om gospodar și pregătesc toate, în așa fel încât să nu las multe probleme după mine. Eram la Noaptea Muzeelor și Bellu e considerat muzeu. Și am primit de la Primărie un telefon să merg cu câțiva colegi, după spectacol, să aprindem câteva lumânări la mormintele marilor actori, că ne așteptau cei de la Bellu.
Citeste si:Maria Dragomiroiu, declarații cu ochii în lacrimi despre Alexandru...
Ne-am dus, ne-au primit imediat, am aprins lumânări. Și eram cu niște colegi de la Teatrul Tănase: 'Hai să vă arăt un mormânt de-al unui coleg de-al nostru'. Și mergeam așa și am ajuns la vreo 10 metri de locul unde este mormântul meu. Era acolo o familie cu doi copii așa… mai mari și el și ea își ziceau: 'Hii, uite mormântul lui Arșinel!', la care eu zic 'Aici sunt, doamnă!'. 'Vai, domnule Arșinel, așa ne-am speriat că e mormântul dumneavoastră!'. La care și ăștia, actorii: Du-te, mă, unde ne-ai adus aici, să ne arăți mormântul?!", a declarat Alexandru Arșinel în anul 2015, pentru evelinepauna.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro