Au trecut deja cinci zile de când Vlăduța Lupău a devenit mamă pentru prima dată, iar fanii acesteia au vrut să afle cum se mai simte, dacă s-a acomadat cu cel mic și cum arată la momentul actual. Sinceră din fire cu fanii ei, artista nu i-a ținut prea mult pe jar și le-a povestit cum au fost primele zile alături de Iair, prin intermediul unor Story-uri.

Vlăduța Lupău, imagini la cinci zile după ce a născut

Vlăduța Lupău l-a adus pe lume pe băiatul său și al lui Adi Rus, în urmă cu doar cinci zile, iar de atunci încearcă să se obișnuiască. A fost conștientă, încă de la bun început, de faptul că după ce va deveni mamă, viața ei și a partenerului său se va schimba în totalite, că vor fi nevoiți să fie mult mai responsabili și că vor avea alte priorități, dar nu regretă absolut nimic, ci mai degrabă este nerăbdătoare să treacă această perioadă de acomodare cu cel mic.

Artista a ajuns acasă, unde a fost primită în cel mai frumos mod posibil și unde se simte cel mai bine. Odată a ajunsă acasă, a avut timp să verifice și mesajele venite din partea admiratorilor ei și văzând că tot mai mulți dintre ei o întreabă ce mai face, cum arată sau cum se simte, ea a decis să facă mai multe Story-uri în care să vorbească despre toate aceste lucruri, fiind foarte enervată de faptul că i-a ieșit un herpes. Fanii au apreciat, însă, curajul de a se afișa naturală pe internet, fără să ascundă anumite lucruri așa cum fac multe alte vedete.

Ei bine, partenera de viață a lui Adi Rus a zis că i s-au părut mai ușori cei șase ani de facultate pe care i-a făcut decât primele două zile cu băiatul ei. Deși îi este extrem de greu, vedeta nu se lasă și este sigură că atât ea, cât și tatăl copilului ei se vor descurca de minune în ceea ce privește creșterea lui Iair. De asemenea, a promis că le va povesti mai multe admiratorilor ei zilele acestea.

Sursa foto (c): Vladuta Lupau/InstaStory

„Dacă v-ați întrebat ce mai fac, cum arăt… cam așa! Am un mic herpes care mi-a ieșit aici, dar asta este, cam așa arăt eu după cinci zile de la naștere și mi se pare că mă aflu în sesiune. Deci cred că cei șase ani de facultate au fost mai ușori ca și primele două zile acasă, dar cu putere, cu răbdare și cu iubire o să fie bine, așa am auzit. Așa că nu o să fiu unica femeie care nu se descurcă, pentru că mă descurc, de fapt, ne descurcăm și abia aștept să treacă perioada asta de acomodare și aștept să vă zic mai multe azi, mâine, poimâine, că încă ne învățăm cu multe, multe chestii”, a povestit Vlăduța Lupău, pe Instagram.

Citeste si:
Ce i s-a întâmplat lui Theo Rose imediat după ce a născut. I-au...
Ce i s-a întâmplat lui Theo...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 11 August 2022 - 01 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.