Showbiz 25 Mai 2022 08:05 de Diana Oprișan
Oana Ciocan a părăsit competiția Survivor România, în urma consiliului de seara trecută. Imediat după ce prezentatorul emisiunii de la Pro TV i-a rostit numele, ea a dat primele declarații despre întreaga situație nevenindu-i să creadă că mai era doar un pas până la marea finală și că este nevoită să plece.

Oana Ciocan, declarații după părăsirea competiției

Oana Ciocan a fost una dintre concurentele care au intrat pe parcurs la Survivor România. Ea a reușit să se integreze din prima zi și a reușit să îi facă pe cei mai mulți dintre colegii ei să o îndrăgească, mai ales datorită faptului că a adus multe puncte pentru echipă. Tânăra a demonstrat că este o fire ambițioasă și o adevărată luptătoare, dar din nefericire odată cu consiliul de seara trecută a venit și plecarea ei din competiție.

Fosta Războinică alături de ceilalți concurenți au fost supuși mai multor probe pe care doar cei mai puternici dintre ei au reușit să le facă în cel mai scurt timp, dar și cei care au reușit să se concentreze mai bine într-un moment atât de tensionat precum cel de dinainte de marea finală a emisiunii de la Pro TV pe care milioane de români îl așteaptă cu sufletul la gură.

Din păcate, cei din fața micilor ecrane nu au crezut la fel de tare în Oana Ciocan precum colegii ei și nu i-au oferit voturile de care avea nevoie, fiind astfel nevoită să își la la revedere de la cei rămași în Republica Dominicană, mândră fiind că a ajuns totuși atât de departe. În cadrul acestei experiențe unice din viața sa, Oana s-a maturizat, a învățat o mulțime de lecții și chiar dacă i-a fost uneori greu, i-a părut rău că a fost eliminată.

„Mă doare inima. Am luptat, deși mi-a fost greu uneori. Am fost atât de mândră că am ajuns aici, încât nu pot să plâng. M-am maturizat și am învățat atâtea lecții încât n-aș putea să ofer nimic atât de mare la schimb”, a declarat Oana Ciocan, după eliminarea sa din cadrul emisiunii Survivor România.

Citeste si:
Alin Oprea și Medana, primele declarații despre nuntă: „Mă simt un...
Alin Oprea și Medana, primele...

Având în vedere plecarea Oanei Ciocan, internauții au început să creadă tot mai tare că Elena Chiriac va fi cea care va câștiga marele premiu de 100.000 de euro pus la bătaie. Unii dintre ei sunt foarte supărați din cauza acestui aspect și nu li se pare deloc corect ceea ce se întâmplă, fiind ferm convinși că Elena Chiriac nu este susținută atât de mult de către cei de acasă.

„Îmi pare rău pentru Oana Ciocan, era favorita mea! Aduceți-o înapoi în concurs, trebuia să plece Elena”, „A fost eliminată că era bună și ceilalți se simțeau în pericol”, „Oana a fost mult mai bună decât Elena în acest joc, dar depinde și de norocul fiecăruia”.

„Felicitari Oana, un om frumos, cu caracter, demn, corect! Deși văd că se spune că este aranjat, că se știe câștigătorul… nu pot crede, deși datele tind spre asta”, „Oana merita să ajungă în finală”, sunt doar câteva dintre comentariile internauților.

Citeste si:
Formează sau nu Andreea Bălan și Jador un cuplu. Fosta concurentă...
Formează sau nu Andreea Bălan...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 25 Mai 2022 - 09 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.