Potrivit Daily Mail, o posibila explicatie ca soarele diminueaza efectul tratamentelor este faptul ca in zilele insorite organismul produce in mod natural vitamina D, enzima indispensabila corpului, crescand astfel capacitatea organismului de a "descompune" medicamentele.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetatorii au monitorizat 6.000 de persoane timp de un an, perioada in care voluntarii trebuiau sa isi faca regulat analize de sange, iar specialistii, prin studii de laborator, au stabilit daca exista o legatura intre trecerea de la un anotimp la altul si eficienta unui tratament. Astfel, s-a constatat ca organismul asimileaza mai bine substantele din medicamente in perioadele reci ale anului, cand razele soarelui au o intensitate redusa.
Specialistii au precizat ca pe intreaga perioada a monitorizarii, subiectii au luat aceeasi doza de medicamente, se arata in studiul citat de jurnalul "Drug Metabolism and Disposition".
"Desi doza era aceeasi, efectul terapeutic era diferit de la un sezon la altul. In perioada calda, organismul, si asa afectat, avea nevoie de o doza mai crescuta pentru a tine boala sub control", spune dr. Erik Eliasson, coordonatorul cercetarii.
Studiul suedezilor este primul care analizeaza felul in care interactioneaza soarele cu medicamentele.
Oamenii de stiinta au precizat ca pe viitor vor analiza mai mult acest fenomen pentru a stabili cu exactitate daca dozele medicamentelor trebuie sa difere in functie de anotimp sau de zonele geografice.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Pe 16 aprilie 2007, Liviu Librescu, profesor român la Virginia Tech, a salvat...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul doarme doar cu tine: cum îl muți în patul lui fără traumă, fără lupte...
Sursa: garbo.ro