Recomandari ieri
Horoscop ieri
International ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Social scris de Valentina Podgorneac 01 Feb. 2022
Circulaţia anumitor trenuri internaţionale va fi modificată, în perioada 1 februarie - 17 iunie 2022, ca urmare a solicitării primite din partea administraţiei feroviare ungare - MAV pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria, a anunţat CFR Călători.
Social scris de Alexandra Chivu 01 Feb. 2022
Un accident rutier grav s-a produs, marți dimineață, în județul Iași, pe raza localității Sârca, în jurul orei 7.00, între un autocamion, o ambulanță care transporta o gravidă și un autoturism. Șeful SMURD Iași, Diana Cimpoeșu, a transmis că șapte persoane au murit și trei au fost rănite. Potrivit primelor informații, autocamionul a pierdut controlul volanului într-o curbă și a intrat în dubița și ambulanța care circulau regulamentar. Din tragedie au scăpat cu viață doar cei trei oameni din ambulanță: gravida, șoferul și asistenta. Traficul rutier pe DN28 Iași - Târgu Frumos se desfășoară, pentru moment, alternativ, pe un fir.
Rata de infectare COVID-19 calculată la 14 zile în Bucureşti a ajuns la 21.65 cazuri la mia de locuitori, potrivit datelor publicate luni de Direcţia de Sănătate Publică.
Prima etapă a recensământului populaţiei şi locuinţelor, cea de preluare a datelor din surse administrative şi de creare şi populare a bazei de date a recensământului cu acest prim set de date, începe marţi, şi se va finaliza pe 13 martie, potrivit unui comunicat transmis de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Un incendiu puternic a izbucnit, luni noapte, pe acoperișul chiliile de la Mănăstirea Nucet, din județul Dâmbovița. A fost nevoie de 30 de pompieri pentru ca flăcările să fie stinse. Cele cinci măicuțe care locuiau acolo au reușit să scape nevătămate.
Valabilitatea certificatelor verzi pentru români a fost modificată începând cu 1 februarie. Acestea expiră după o perioadă de 9 luni de la data ultimei doze administrate, în cazul persoanelor care nu au efectuat doza booster.
Social scris de Alexandra Chivu 02 Feb. 2022
O sudură în zona destinată anexelor din spatele chiliilor a fost cauza incendiului de la Mănăstirea Nucet, informează, marţi, ISU Dâmboviţa.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, transmite că a fost constituită o comisie de negociere, astfel încât să fie eşalonată datoria Municipalităţii către familia Constanda. Precizările au fost făcute în contextul în care Consiliul General al Municipiului Bucureşti l-a împuternicit, luni, pe primarul Nicuşor Dan să negocieze termenii şi să semneze contractul de tranzacţie, eşalonare şi plată a debitului restant către compania Otokar, în urma livrării celor 400 de autobuze.
Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC) organizează miercuri o acţiune de protest în faţa Guvernului, potrivit unui comunicat remis de organizaţie. Acţiunea are loc după ce solicitările adresate de FSNPPC şi de alte 14 organizaţii ale angajaţilor din familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională nu au fost îndeplinite de Guvern.
Noi, românii, putem spera abia anul viitor să avem prețuri mai mici măcar la alimentele de bază. În timp ce aleșii noștri rumegă situația, guvernele a două țări europene au dat deja o mână de ajutor locuitorilor lor pentru a face față crizei scumpirilor. Polonia a redus la zero TVA-ul la produsele esențiale și la câteva servicii, iar Ungaria a plafonat prețul la nivelul de anul trecut. Acum, în Capitală, e forfotă din această cauză, deoarece PNL și PSD încă nu s-au înțeles.
Alexandru Arșinel a povestit cum edilul Capitalei, Nicușor Dan, l-a umilit atunci când, fără să evalueze prestigiul pe care marele actor îl aduce teatrului din România, l-a ținut preț de două luni ca și colaborator. Artistul susține că se simte inhibat de atitudinea primarului și spune că actorii se simt prigoniți de ales. În replică, marți, edilul a făcut noi precizări despre contractul lui Alexandru Arșinel la Teatrul „Constantin Tănase”. Mențiunea sa a venit după ce fostul primar general, Gabriela Firea, a susținut că actorului i s-a făcut o „imensă nedreptate”.
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut în decembrie 2021 cu 2,1% faţă de luna precedentă, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică. Comparativ cu aceeaşi lună din 2020, preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 33,3%.
Premierul Nicolae Ciucă a cerut explicații, la începutul ședinței de guvern, cu privire la facturile care au fost emise greșit de furnizorii de energie și gaze. Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan Dragoș Drăgan, a declarat, în ceea ce privește schema de ajutor privind plafonarea și compensarea facturilor, instituită prin Ordonanța 118/2021, că „în urma controalelor realizate la toţi furnizorii de energie electrică şi gaze naturale, la nivel săptămânii trecute, au fost identificat un număr 89.195 de facturi greşite, iar la nivelul energiei electrică, au fost identificate peste 450.000 de facturi greşite”.
Social scris de Valentina Podgorneac 03 Feb. 2022
Peste 300 de pacienţi internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava au fost evacuaţi, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui incendiu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată.
Social scris de Alexandra Chivu 03 Feb. 2022
Mai multe cartiere din Bacău au rămas fără apă, după o avarie de proporții la o conductă principală. Oamenii stau la cozi pentru a lua apă îmbuteliată încă de la începutul săptămânii și abia azi situația ar putea fi remediată. Nu este pentru prima dată când aceștia sunt nevoiți să care acasă apă cu găleți și bidoane. Orașul a rămas și în 2018 mai multe zile fără apă, după ce aceeași conductă a suferit o avarie.
Pandemia naște... noi metode de înșelăciune. Practica „accidentul” s-a preschimbat în practica „COVID-19”. Escrocii apelează îndeosebi bătrâni și pretind că sunt rude infectate cu noul virus, care au nevoie de bani pentru tratamente. Mulți oameni cad în această plasă.
Rata de infectare COVID-19 calculată la 14 zile în Bucureşti a ajuns la 24.48 cazuri la mia de locuitori, potrivit datelor publicate joi de Direcţia de Sănătate Publică.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, la cinci ani închisoare cu executare pentru luare de mită şi conflict de interese în dosarul Polaris.
Aeroportul din Brașov va fi dat în exploatare în luna noiembrie a acestui an. Construcția întregului proiect a fost finanțat de Consiliul Județean Brașov, dar și de stat, suma totală estimându-se la 120 de milioane de euro.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) s-a reunit în ședință pentru a adopta hotărârea pentru prelungirea stării de alertă cu 30 de zile. În document, autoritățile propun accesul în supermarketurile din mall-uri fără certificat verde, testare sau trecerea prin boală, în unele condiții, anume intrarea se va face prin intermediul unor culoare speciale.
România înregistrează cu fiecare zi un număr tot mai mare de cazuri de infectări cu virusul COVID-19. Prin urmare, autoritățile au decis prelungirea stării de alerte pentru o perioadă de încă 30 de zile. Totodată, s-au adoptat unele schimbări privind accesul persoanelor în mall-uri.
Comisia Europeană a propus joi ca folosirea certificatului digital COVID-19 (certificatul verde) să fie extinsă până pe 30 iunie 2023, în vederea înlesnirii călătoriilor în interiorul blocului comunitar, regulamentul care este acum în vigoare prevăzând o valabilitate a acestui certificat până pe 30 iunie 2022, transmite agenţia EFE.
Directorul general interimar al Teatrului Național București (TNB), Ioan Onisei, a murit la vârsta de 68 de ani, a anunțat, joi, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, pe contul personal de Facebook.
Social scris de Valentina Podgorneac 04 Feb. 2022
La 4 februarie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială de luptă împotriva cancerului, cu scopul de a spori gradul de informare în legătură cu problematica oncologică şi de a promova cele mai noi şi eficiente metode de prevenire şi de combatere a acestei boli.
Social scris de Alexandra Chivu 04 Feb. 2022
Benzina și motorina s-au scumpit și cu 25% în ultimele 12 luni. Pentru un plin de benzină de 40 de litri platim acum în plus peste 60 de lei comparativ cu anul trecut, astfel că Executivul ia în calcul să plafoneze prețurile. Detalii despre proiect.
Gheorghe Dinică a fost unul dintre cei mai cunoscuți și importanți actori români. Cariera marelui actor a fost una strălucitoare, plină de apreciere, roluri diverse și o explozie de emoții oferite publicului larg. Gheorghe Dinică s-a născut la 25 decembrie 1933 la Giulești, însă în actele oficiale este înregistrat ca fiind născut la 1 ianuarie 1934 la București.
Carrefour a retras de la comercializare mai multe dulciuri contaminate cu oxid de etilenă, o substanță toxică pentru organismul uman. Clienții care au apucat să le cumpere sunt îndemnați să le arunce sau să le returneze.
Rata de infectare COVID-19 calculată la 14 zile în Bucureşti a ajuns la 26.42 cazuri la mia de locuitori, potrivit datelor publicate vineri de Direcţia de Sănătate Publică.
Peste 207 milioane de euro vor fi investite în dezvoltarea regiunilor de pe cele două părţi ale frontierei dintre Bulgaria şi România în perioada 2021-2027, în cadrul programului Interreg VI-A dintre cele două ţări. Acest lucru a fost declarat de ministrul adjunct al Dezvoltării Regionale, Deliana Ivanova, care a prezidat o reuniune online a grupului de lucru comun pentru planificarea strategică a programului.
Prețul benzinei standard a ajuns, în unele benzinării din Capitală, să coste 7 lei/litru. Prețul combustibilului a crescut considerabil în ultima perioadă și se pare că nu va stopa.
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus sub urmărire de DNA, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi instigare la uzurparea funcţiei, într-un dosar legat de construirea ilegală a unui bloc.
Social scris de Diana Oprișan 05 Feb. 2022
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol, a declarat care sunt condițiile de intrare în țara noastră.
Social scris de Diana Oprișan 06 Feb. 2022
Serviciile americane de informaţii estimează că Rusia îşi intensifică pregătirile pentru o invazie pe scară largă a Ucrainei şi că are deja 70% din dispozitivul necesar pentru o astfel de operaţiune, potrivit unor responsabili americani, scrie AFP.
Ziua tipografilor militari este aniversată, în prezent, la data de 6 februarie. Până în anul 2020, tipografii militari erau sărbătoriţi la 4 septembrie, însă, începând cu acel an, data de 6 februarie apare în calendarul tradiţiilor militare ca fiind Ziua tipografilor militari, potrivit site-ului presamil.ro.
Social scris de Alexandra Chivu 07 Feb. 2022
Prețul grâului a atins maxime istorice după scumpirile la gaze și energie. Producătorii au transmis că aceste schimbări se vor simți de la 1 aprilie. Unele produse de panificație sunt deja mai scumpe cu mult față de aceeași perioadă a anului trecut.
Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, vrea ca toți cei care închiriază locuințe în regim hotelier, inclusiv persoanele fizice, să se înregistreze ca operatori economici autorizați de Ministerul Turismului. Oficialul dorește ca procesul să fie condiționat și de acordul vecinilor.
Oradea este singurul oraş din România nominalizat în cadrul competiţiei "Cele mai bune destinaţii europene turistice în 2022", care include 20 de destinaţii pe baza ofertei culturale.
Social scris de Alexandra Chivu 08 Feb. 2022
Drumuri fără drumari, România fără meseriași. Astfel se rezumă situația în care suntem. Ar trebui să construim sute de kilometri de autostradă în următorii ani cu banii primiți de la Uniunea Europeană, dar lipsa forței de muncă ține pe loc proiectele de infrastructură, așa că apelăm la ultima soluție: muncitori străini. În acest caz, indieni.
Un bărbat de 41 de ani, cunoscut ca un apropiat al interlopilor din Timișoara, a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a făcut K.O un polițist, în parcarea unui mall, chiar în fața celorlalți agenți aflați în misiune.
Social scris de Valentina Podgorneac 08 Feb. 2022
Rata de infectare COVID-19 calculată la 14 zile în Bucureşti a ajuns la 34.29 cazuri la mia de locuitori, potrivit datelor publicate marți de Direcţia de Sănătate Publică.
Unul dintre cele mai importante aeroporturi din țară pregătește un zbor transatlantic care va lega România de New York.
O garsonieră de 11 metri pătrați din Cluj-Napoca se dă în chirie cu 200 de euro pe lună. Acesta a fost anunțul care a stârnit în doar câteva ore mii de comentarii și glume care mai de care la adresa anunțului pe o rețea de socializare.
Un bărbat în vârstă de 45 de ani din comuna Teleşti este cercetat de poliţişti după ce ar fi despărţit doi pui de câine de mama lor, apoi i-ar fi abandonat, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Corina Scurtu.
Marele actor al teatrului românesc, Mihai Perșa, a decedat câteva zile în urmă. Acesta suferea de o boală cumplită care, în cele din urmă, i-a răpus viața.
Social scris de Alexandra Chivu 09 Feb. 2022
La opt ani de la crima neelucidată a actriței Gabriela Dorgai a apărut principalul suspect: un bărbat din Satu Mare arestat recent pentru că și-a violat fiica minoră de-a lungul mai multor ani. Polițiștii au constatat că individul seamănă izbitor cu portretul robot al criminalului artistei, astfel că i-au prelevat probe ADN și le-au trimis la București pentru analiză. Anchetatorii cred că ucigașul ar fi avut și un complice. Familia Gabrielei Dorgai speră ca măcar acum să i se facă dreptate.
Datele finale pentru 2021 arată că toate marile piețe de petrol, gaze naturale și energie electrică sunt peste nivelul din 2019 ca volume, impactul pandemiei fiind absorbit de evoluția cererii.
Social scris de Valentina Podgorneac 09 Feb. 2022
Proiectul programului naţional de decontare a procedurilor de fertilizare in vitro pentru cuplurile şi femeile care nu pot avea copii din motive medicale va fi publicat în scurt timp pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a transmis, miercuri, ministrul de resort, Gabriela Firea, pe Facebook.
Rata de infectare COVID-19 calculată la 14 zile în Bucureşti a ajuns la 35.31 cazuri la mia de locuitori, potrivit datelor publicate miercuri de Direcţia de Sănătate Publică.
Compania PayPoint, lider de piaţă pe serviciile de încasare plăţi în numerar şi reîncărcări electronice, a cumpărat 24pay, aplicaţia de plată digitală pentru transportul în comun cu cea mai mare extindere la nivel naţional, potrivit unui comunicat remis miercuri.
Foloseste formularul de mai jos