La opt ani de la crima neelucidată a actriței Gabriela Dorgai a apărut principalul suspect: un bărbat din Satu Mare arestat recent pentru că și-a violat fiica minoră de-a lungul mai multor ani. Polițiștii au constatat că individul seamănă izbitor cu portretul robot al criminalului artistei, astfel că i-au prelevat probe ADN și le-au trimis la București pentru analiză. Anchetatorii cred că ucigașul ar fi avut și un complice. Familia Gabrielei Dorgai speră ca măcar acum să i se facă dreptate. 

 

Misterul uciderii actriței Gabriela Dorgai ar putea fi rezolvat după 8 ani

O crimă șoca țara în noiembrie 2014. Gabriela Dorgai, actriță de 41 de ani de la Teatrul de Nord din Satu Mare, se întorcea de la muncă, într-o duminică seară, când a fost atacată. A murit asfixiată, pe malul râului Someș, după ce a fost violată. Ea avea răni la gât și coastele rupte. Deși crima s-a întâmplat în centrul orașului, nimeni n-ar fi auzit țipetele artistei, lucru care l-a șocat inclusiv pe investigatorul de la acea vreme.

„Este revoltător că fiind in plin centru nu a existat o reacţie, vorbim aici despre simţul civic. Din start se arăta a fi un caz dificil”, spunea Marius Gânță, colonel în rezervă.

„În centrul orașului! Nu era o oră târzie...Să se întâmple asta...deci, șoc, șoc și în continuare șoc”, declara Adriana Vaida, la acea vreme director al Teatrului de Nord din Satu Mare.

Trupul artistei a fost descoperit abia a doua zi de dimineață de către o tânără care se plimba cu bicicleta. Polițiștii au audiat în cei 8 ani peste 300 de persoane. Fără rezultat. De atunci au făcut și un portret robot al criminalului.

„Unul dintre cei doi martori a reușit să rețină niște semnalmente, pe baza lor am întocmit portret robot”, a completat Marius Gânță.

Ce îl incriminează pe suspect

În data de 5 ianuarie 2022 a ajuns pe mâinile oamenilor legii un individ bănuit că și-a violat fiica în repetate rânduri. Bărbatul semăna cu portretul robot, astfel că procurorii l-au transformat în suspect în cazul crimei Gabrielei Dorgai. Anchetatorii cred că a avut și un complice.

La vremea tragediei, bărbatul lucra ca agent la o firmă din zonă, iar la scurt timp după moartea actriței și-a dat demisia și a plecat în Germania. S-a întors în România abia în decembrie 2020. Din acel moment ar fi început să o violeze pe fiica cea mare în vârstă de 17 ani. Tânăra și-a făcut curaj și l-a reclamat.

Citeste si:
Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, audiat la DNA în...
Fostul primar al Timișoarei,...

„M-am gândit că îmi ascunde ceva şi îi e frică să vorbească. Cu greu mi-a zis ce s-a întâmplat. Dar era foarte speriată, panicată. Mi-a povestit că de la 10 ani o pipăia în zonele intime. Portretul robot e identic. E posibil, eu nu-l văd pe om normal la cap”, a povestit iubitul fetei.


  • Bărbatul de 48 de ani este arestat pentru 30 de zile.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 Februarie 2022 - 12 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.