Unul dintre cele mai importante aeroporturi din țară pregătește un zbor transatlantic care va lega România de New York.

Zbor direct către New York din România

Al doilea aeroport după numărul de pasageri din România, Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj, după Aeroportul Otopeni din Bucureşti, ar urma să efectueze primul zbor transatlantic până în anul 2030.

Directorul aeroportului, David Ciceo, a afirmat că pentru acest lucru este nevoie de încă o serie de lucrări, o mare parte fiind finanțate din fonduri europene. Pentru a fi posibil acest zbor, de mai mulți ani a fost începută devierea râului Someş pentru prelungirea principalei piste.

„Principalul obiectiv e prelungirea pistei la 3.400 de metri, în aşa fel încât în anii următori să putem avea zboruri spre Statele Unite. După ce se va finaliza devierea Someşului şi va fi prelungită pista, vom avea zbor Cluj-New York. Noua pistă vrem să o inaugurăm cu acest zbor. Asta se va întâmpla peste cel mult 8-10 ani”, a spus Ciceo, potrivit Adevărul.

Fluxul de pasageri pe aeroportul din Cluj a scăzut

În urma acestui proiect, Aeroportul din Cluj ar deveni primul aeroport din țară ce va fi legat de Statele Unite ale Americii printr-un zbor direct. Totodată, acesta are setat ca obiectiv, ca până în anul 2035, aeroportul să aibă 7,5 milioane de pasageri anual.

În momentul de față, din cauza pandemiei de coronavirus, traficul aerian din toate aeroporturile din țară s-au înjumătățit. Se preconizează că traficul de pasageri va reveni la normal abia din anul 2024.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 Februarie 2022 - 01 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.