Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marti, ca nu se mai poate face nimic pentru Universitatea Cluj si Rapid, care nu au primit licenta pentru sezonul viitor.

"Din cate am auzit eu prin federatie nu se mai poate face nimic pentru "U" Cluj si Rapid. Nu stiu daca Liga I ramane cu 16, cred ca va fi mica de tot. In afara de cele care n-au primit licenta avem semnale ca sunt multe care nu pot sa isi desfasoare activitatea. Mai ales cele care promoveaza in Liga I. Legat de cate echipe vor fi in Liga I, ne va pune in fata unui fapt implinit comisia de licentiere a federatiei. Noi, Liga, nu avem nicio solutie sa contracaram. In niciun fel. Si dupa parerea mea nici federatia, dar s-ar putea sa gresesc", a declarat Dragomir, potrivit mediafax.ro.

Seful FRF a afirmat ca, din punct de vedere regulamentar, FRF nu poate renunta la din sezonul viitor la licentierea echipelor care nu participa in cupele europene.

"Nu se poate, dar eu am vazut multe lucruri facute pe picior transformate in statute si in regulamente. Dar nu este regulamentar. Pentru cele care participa in cupele europene ne-am interesat si nu se poate scoate licentierea. In Grecia, sunt acum opt echipe care nu au luat licentierea si sunt retrase de pe prima scena a fotbalului elen", a mai adaugat Dumitru Dragomir.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.