"Este cel de-al 231-lea exemplar descoperit in lume si al doilea in Franta", a explicat Rémy Cordonnier, in varsta de 31 de ani, bibliotecar in orasul Saint-Omer din regiunea Pas-de-Calais.
In cadrul pregatirilor pentru o expozitie despre literatura engleza, bibliotecarul francez a consultat un volum de Shakespeare (1564-1616), catalogat ca datand din secolul al XVIII-lea. Dar, foarte repede, Rémy Cordonnier, care are si un doctorat in istoria artei, a avut mari dubii in legatura cu acea datare.
"Mi-a venit in minte ca ar putea fi vorba de un «First Folio» neidentificat, cu o incarcatura istorica si o valoare intelectuala foarte importanta", a adaugat el.
Volumul ar fi putut sa ajunga in Biblioteca din Saint-Omer prin intermediul englezilor, intrucat "Saint-Omer a ramas multa vreme unul dintre ultimele bastioane catolice din regiune si numerosi catolici englezi, persecutati de anglicani, si-au gasit refugiul in oras, in special pentru a urma invataturile iezuitilor", a adaugat el.
Desi exemplarul se afla intr-o stare buna de conservare, acestuia ii lipsesc totusi 30 de pagini, inclusiv aceea cu titlul, fapt care ar putea sa explice motivul pentru care a ramas in uitare timp de patru secole, scrie MEDIAFAX.
Aceasta descoperire a fost autentificata de specialistul mondial in "First Folio", Eric Rasmussen, profesor de literatura la Universitatea Reno din statul american Nevada, venit sa il expertizeze, sambata, la Saint-Omer.
"Volumele «First Folio» au o valoare cuprinsa intre 2,5 milioane si 5 milioane de euro, dar acesta valoreaza mai putin, pentru ca ii lipsesc niste pagini", a declarat Françoise Ducroquet, directoarea Bibliotecii din Saint-Omer.
"In orice caz, volumul nu va fi niciodata vandut, pentru ca este o carte a statului, inalienabila", a adaugat ea, precizand faptul ca volumul va fi pastrat in seiful bibliotecii, alaturi de alte lucrari valoroase.
Volumul total al lucrărilor de construcții a crescut cu 6,1% în...
Biblioteca din Saint-Omer, fost oras-port care a avut o activitate culturala si comerciala foarte importanta in Evul Mediu, detine 800 de manuscrise si 230 de incunabule, ca si o Biblie Gutenberg.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro