Volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut cu 6,1% ca serie brută în primul semestru al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2020, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,8%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) remise luni AGERPRES.
Pe elemente de structură, lucrările de construcţii noi au crescut în perioada analizată cu 14%, iar scăderi s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (-10,6%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-7,6%). Pe obiecte de construcţii, clădirile rezidenţiale au crescut cu 27,7%, în timp ce clădirile nerezidenţiale şi construcţiile inginereşti au scăzut cu 0,4%, respectiv cu 0,1%.
Potrivit datelor INS, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,8%, creştere evidenţiată la lucrările de construcţii noi (+10,0%). Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 10,2%, respectiv cu 7,9%. Pe obiecte de construcţii, o creştere a avut loc la clădirile rezidenţiale (+17,4%). Clădirile nerezidenţiale şi construcţiile inginereşti au scăzut cu 1,9%, respectiv cu 0,1%.
În luna iunie 2021, comparativ cu mai 2021, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 11,4%, creştere evidenţiată la lucrările de construcţii noi (+12,5%), lucrările de reparaţii capitale (+10,4%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+8,5%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la lucrările de construcţii inginereşti (+16,2%), clădirile nerezidenţiale (+15,0%) şi la clădirile rezidenţiale (+1,0%).
Ca serie ajustată, volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat cu 2% în iunie, faţă de luna mai, creştere înregistrată la lucrările de construcţii noi (+0,7%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 3,3%, respectiv cu 2,6%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale (+1,9%) şi la construcţiile inginereşti (+0,5%). Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 9%.
BTDConstruct & Ambient, în clasamentul celor mai buni 10...

În iunie 2021, comparativ cu iunie 2020, volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută a crescut pe total cu 10,1%. Pe elemente de structură, creştere s-a înregistrat la lucrările de construcţii noi (+20,2%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 7,7%, respectiv cu 6,2%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale (+40,4%), clădiri nerezidenţiale (+3,2%) şi la construcţiile inginereşti (+1,5%).
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut pe total cu 11,1%. Pe elemente de structură lucrările de construcţii noi au crescut cu 21,3%. Scăderi s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (-5,4%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-3,5%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut astfel: clădirile rezidenţiale (+39,3%), construcţiile inginereşti (+4,8%) şi clădirile nerezidenţiale (+3,6%).
Cristina Cioran a rămas o mamă singură. Cine o ajută cu creșterea...

Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
#NOHACK Expert Talks - datele noastre ajung online și antrenează AI-ul
Sursa: start-up.ro
-
Numerologie: APRILIE 2023 – O lună extraordinară pentru a ne echilibra...
Sursa: garbo.ro
-
Atu Tech, investiții de 1,2 milioane de euro în noua gamă de produse de...
Sursa: retail.ro
-
Eleni Skoura, ING Bank, despre generații și lifestyle banking
Sursa: futurebanking.ro
-
Gina Pistol a postat imaginea cu chipul fiicei sale din greșeală. Iubita lui...
Sursa: kudika.ro
-
Cum descoperi viciile ascunse ale clădirilor? 5 lucruri la care să fii atent...
Sursa: wall-street.ro