Potrivit unui raport al serviciilor de informatii americane, difuzat de Casa Alba si care se sprijina pe surse "multiple", Guvernul lui Bashar al-Assad a recurs la gaz neurotoxic in acest atac, fiind "foarte improbabil" ca acesta sa fi fost comis de rebeli.
Acest document a fost publicat in momentul in care secretarul de Stat John Kerry vorbea despre o eventuala actiune "cu tinta precisa" impotriva regimului lui Bashar al-Assad pentru a pedepsi acest atac.
"Statele Unite conchid cu o convingere ferma ca Guvernul sirian a comis un atac cu arme chimice in suburbiile Damascului la 21 august 2013", afirma acest document, care a fost promis de Casa Alba de la jumatatea saptamanii, transmite MEDIAFAX.
"Conchidem, in plus, ca regimul (Assad) a recurs la un agent neurotoxic in timpul acestui atac", potrivit aceleiasi surse.
Serviciile de informatii americane au oferit, de asemenea, o estimare a numarului de victime, subliniind ca aceasta cifra risca sa creasca.
"O estimare preliminara a administratiei americane stabileste ca 1.429 de persoane au fost ucise in atacul chimic, dintre care cel putin 426 de copii", potrivit documentului.
Textul, ajustat pentru a nu compromite sursele americane, respinge, de asemenea, teoria aparata de Damasc si Rusia, potrivit careia rebelii ar fi responsabili de acest atac.
"Noi conchidem ca scenariul potrivit caruia opozitia a comis atacul din 21 august este foarte improbabil", sustin serviciile de informatii.
Potrivit aceleiasi surse, "elemente folosite de serviciile de informatii pentru a ajunge la aceasta concluzie includ date despre pregatirile pentru acest atac efectuate de regim si modul in care au fost facute acestea".
Război Israel - Palestina: SUA forțează soluția celor două...
Raportul mentioneaza, de asemenea, "multiple surse de informatii privind atacul insusi si efectele sale, observatiile noastre dupa atac si diferentele dintre capacitatile regimului si cele ale opozitiei".
"Concluzia noastra privind convingerea ferma (ca regimul a comis atacul chimic) este pozitia cea mai ferma pe care comunitatea de informatii o poate lua fara sa o poata confirma", subliniaza raportul.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Early Game Ventures Fund II - 60 de milioane de euro pentru startup-uri
Sursa: start-up.ro
-
De la iubire la ură nu este decât un singur pas
Sursa: garbo.ro
-
TEILOR lansează DAAR: bijuterii cu diamante create în laborator
Sursa: green.start-up.ro
-
Se va mai scumpi berea artizanală? Ce spune Alexandru Bănescu, producătorul...
Sursa: retail.ro
-
Justin și Hailey Bieber așteaptă primul lor copil! Soția artistului este...
Sursa: kudika.ro
-
ING Bank România are un nou director de marketing
Sursa: futurebanking.ro
-
Petrom a semnat cu Saint-Gobain România un acord pentru furnizarea de energie...
Sursa: wall-street.ro