Vaporii care contin nicotina produsi de tigarile electronice pot duce la formarea formaldehidei, o substanta cancerigena care face ca aceste dispozitive sa fie de cinci pana la cincisprezece ori mai toxice decat tigarile clasice.

"Am constatat ca in timpul procesului de vaporizare care are loc in tigarile electronice se poate forma formaldehida", au scris cercetatorii de la Portland State University, din Oregon, nord-estul Statelor Unite ale Americii, intr-un articol publicat in cea mai recenta editie a revistei New England Journal of Medicine (NEJM).

Oamenii de stiinta au folosit o masina de "inhalare" a vaporilor produsi de tigarile electronice, la voltaje scazute si ridicate, pentru a afla cum se formeaza formaldehida, un agent cancerigen cunoscut, din substantele chimice de aromatizare, propilenglicol si glicerina, scrie MEDIAFAX.

Savantii nu au descoperit formaldehida atunci cand tigara electronica, functionand la un voltaj scazut (3,3 volti), incalzea in mod normal lichidul care se gaseste in rezervorul ei. Aceste dispozitive folosesc o rezistenta electrica, alimentata de o baterie, pentru a produce caldura necesara.

Dar atunci cand lichidul era incalzit mult mai mult (rezistenta folosind o tensiune electrica de 5 volti), nivelul de formaldehida care se forma era mult mai ridicat decat cel care apare in cazul tigarilor obisnuite. Astfel, un utilizator de tigari electronice care inhaleaza zilnic echivalentul a trei mililitri din acest lichid incalzit la maximum absoarbe aproximativ 14 miligrame de formaldehida.

Comparativ, o persoana care fumeaza un pachet de tigari pe zi absoarbe circa trei miligrame din acest agent cancerigen.

Pe termen lung, inhalarea zilnica a 14 miligrame (+ sau - circa trei miligrame) din aceasta substanta nociva poate multiplica de 5 pana la 15 ori riscul de cancer, potrivit studiilor precedente. Peter Hajek, directorul sectiei care se ocupa de tabagism din cadrul Facultatii de medicina si stomatologie din Londra, considera ca acest studiu nu reflecta realitatea.

Citeste si:
Jean Gavril și Dinu, nevoiți să facă autostopul din Londra în...
Jean Gavril și Dinu, nevoiți...

"Atunci cand utilizatorii de tigari electronice supraincalzesc lichidul, acesta capata un gust acru, neplacut, ceea ce utilizatorii evita sa faca", a explicat Hajek intr-un comunicat. Expertul, care nu a participat la acest studiu, spune, totodata, ca, desi vaporii tigarilor electronice nu sunt sunt la fel de siguri ca aerul curat de munte, sunt totusi mai putin nocivi decat tigarile clasice.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.