Licitatia publica cu strigare vizeaza inchirierea a 29 de sectii de cale ferata, aferente sucursalelor regionale Bucuresti, Craiova, Timisoara, Cluj, Brasov, Iasi, Galati si Constanta. CFR SA a anuntat in iulie ca vrea sa inchirieze aproape 1.100 km de cale ferata, insa a atribuit doar trei sectii, insumand 63,7 kilometri, pentru care va incasa anual 620.000 lei fara TVA.
"Daca pana in prezent sectiile de cale ferata erau licitate grupat, incepand cu luna octombrie, operatorii de transport feroviar licentiati vor putea depune oferte pentru una sau mai multe sectii neinteroperabile", se arata intr-un comunicat al administratorului retelei feroviare publice, scrie MEDIAFAX.
Durata de valabilitate a contractului de inchiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi pretul cel mai mare.
"Ne asteptam ca operatorii de transport sa sprijine mentinerea transportului feroviar pe aceste sectii neinteroperabile, mai ales ca din aceasta luna nu mai exista obligativitatea de a licita minimum o grupa de sectii, ei avand acum posibilitatea sa participle la licitatie doar pentru o sectie de cale ferata", a declarat directorul general al CFR SA, Macarie Moldovan.
Firmele castigatoare sunt obligate sa preia si personalul CFR existent sau care isi desfasoara activitatea pe sectia sau grupul de sectii aferent. Programul de inchiriere a sectiilor de cale ferata neinteroperabila este unul dintre angajamentele asumate cu FMI.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
TEDi continuă expansiunea în România și se apropie de borna de 40 de magazine
Sursa: retail.ro
-
Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza
Sursa: wall-street.ro
-
Tigers Summit 2024: România în viziunea a trei investitori locali
Sursa: start-up.ro