"Vom vedea in aceasta noapte sau maine (n.r. luni) daca plec la Inter. Eu sunt de acord, dar nu sunt sigur pana nu semnez. Mai multe voi afla in noaptea asta. Ar fi bine sa joc alaturi de Chivu, as fi onorat, dar pana nu dau eu cu pixul, nu sunt sigur. Mourinho este un super antrenor si nu ma asteptam sa ma doreasca. Era unul dintre ultimii de la care m-as fi asteptat sa ma antreneze. Chiar daca e vorba doar de un imprumut, Inter e o echipa prea mare ca sa o refuzi. Ar fi un pas urias pentru cariera mea. Cred ca 15 milioane e o suma prea mare pentru Romania, indiferent pe ce post joci sau ce varsta ai", a spus Radoi.

Fundasul a adaugat ca are incredere in Steaua si crede ca echipa lui Lacatus se poate califica in grupele Ligii Campionilor: "Cred ca Steaua poate bate pe Galatasaray si fara mine. Dupa cum ati vazut, Steaua poate castiga si fara Dica, jucatorul care era considerat motorul echipei".

Radoi a promis ca in cazul in care va pleca la campioana Italiei, se va intoarce in Ghencea pentru a primi medalia de campion al Romaniei, deoarece este convins ca Steaua va castiga aceasta editie a Ligii I. "Plec cu inima impacata, iar cand va expira imprumutul, voi veni sa imi iau medalia de campion. Sunt parca de o viata la Steaua, de opt ani", a spus Radoi, care a glumit apoi pe seama modului in care este primit pe stadionul Rapidului, acolo unde este injurat de fiecare data: "Unul dintre lucrurile care imi va lipsi cel mai mult va fi atmosfera din Giulesti".

Citeste si:

Capitanul Stelei nu i-a uitat nici pe fanii ros-albastri: "Le transmit suporterilor sa fie alaturi de Steaua. Sincer sa fiu nu ma asteptam la o asemenea atmosfera dupa infrangerea de la Vaslui".

Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat, duminica, inaintea meciului cu FC Brasov, ca este de acord ca Mirel Radoi sa fie imprumutat la Inter Milano pentru un an in schimbul a doua milioane de euro.