Victoria din acest an a spaniolului, este cea mai categorica, executandu-l intr-o ora si 48 de minute pe elvetianul Roger Federer, scor 6-1, 6-3, 6-0. Elvetianul, care pana anul trecut domina clar tenisul mondial, s-a resemnat inca dupa primele game-uri ale meciului la gandul ca nu va triumfa nici de aceasta data pe zgura pariziana.

„Am jucat aproape perfect. Nu m-am gandit niciodata ca voi castiga aici de patru ori la rand“, a declarat Nadal, al doilea favorit al competitiei. Ibericul a primit „Cupa muschetarilor“ din mainile suedezului Björn Borg, al carui record de triumfuri consecutive la Openul francez l-a egalat dupa finala de ieri.

„N-am avut ce face“
Desi declarase ca are solutii pentru a-l invinge pe Nadal, Roger Federer (26 de ani), cap de serie numarul 1, n-a gasit nici de data aceasta varianta potrivita pentru a cuceri singurul trofeu de Mare Slem care-i lipseste din palmares. Mai mult, Nadal a fost la un pas sa-l egaleze pe argentinianul Guillermo Vilas, care, in 1977, a reusit cea mai expeditiva victorie intr-o finala la Openul francez, pierzand numai trei game-uri.

„Astazi (n.r. - ieri) n-am avut ce face. Il felicit pe Rafa care a jucat extraordinar. Mai bine nu se putea“, a declarat Federer, citat de Evenimentul Zilei.

Citeste si:

Campionul editiei din acest an a incasat un cec de un milion de euro si a primit 1.000 de puncte in clasamentul ATP, insa tot nu a reusit sa-l detroneze pe Federer, care ramane cu un confortabil avans de 800 de puncte.

Scuze pentru victorie
Pro Sport relateaza ca Nadal si-a cerut scuze in fata spectatorilor, pentru un joc atat de scurt. „Imi pare rau de prietenul meu si de spectatori ca am castigat in acest mod. El e cel mai mare nr. 1 din istorie, eu cel mai mare numar 2.“

La fete, noul numarul 1 WTA, Ana Ivanovici, a triumfat dupa ce a invins-o in doua seturi, 6-4, 6-3, pe rusoaica Dinara Safina. Jucatoarea din Serbia, care a primit un cec in valoare de un milion de euro, isi adjudeca astfel primul sau titlu de Grand Slam, dupa cele doua finale ratate, la Roland Garros 2007 si la Melbourne 2008, informeaza Cotidianul.