Prima finalista a Cupei Romaniei la fotbal este Farul Constanta. "Marinarii" au pierdut aseara meciul-retur din semifinale, 1-2 la Craiova, cu Universitatea, dar s-au calificat datorita victoriei cu 1-0 obtinute in prima mansa, disputata pe Litoral. E cea mai mare performanta din istoria Farului, echipa care de la infiintare, din 1972, n-a reusit niciodata sa patrunda in finala Cupei Romaniei. Ultimul act al competitiei e programat simbata, 11 mai.

• Cel mai slab jucator de pe teren a fost, in prima repriza, portarul constantean George Curca. Alta data piesa de rezistenta in echipa Farului, goalkeeper-ul a intrat neconcentrat pe teren si a gafat pe banda rulanta in prima jumatate de ora. Erorile sale - constanteanul are pe constiinta ambele goluri ale oltenilor - erau cit pe ce sa-i coste calificarea pe "marinari".
• Universitatea Craiova a primit, in acest retur, un singur gol din actiune. Toate celelalte sase goluri au fost incasate dupa sau din faze fixe.
• La finalul jocului, suporterii constanteni s-au luat la bataie cu jandarmii. Fortele de ordine au operat doua arestari.
• Marian Bondrea, antrenorul craiovenilor, n-a venit la conferinta de presa de dupa meci. "I s-a facut rau", a explicat "secundul" sau, Eugen Neagoe. Acesta din urma a atacat arbitrajul lui Corpodean: "Sint lucruri pe care le suportam meci de meci... Numai Corpodean a vazut fault la faza din care a marcat Farul! Liviu Mihai a facut hent si a faultat in atac, dar arbitrul le-a dat lor lovitura libera. Si la Iasi ne-au fost anulate doua goluri".
• Petre Grigoras, antrenorul oaspetilor, exulta la final: "A fost o calificare foarte greu obtinuta. Craiova nu merita sa retrogradeze. Curca a gafat grav la primul gol, dar si noi am marcat destul de usor. E un lucru maret ceea ce am reusit azi. E cea mai buna performanta pe care am realizat-o in cariera mea de antrenor".

Dinamo-FC National 4-0 : Niculescu l-a salvat pe Andone

Atacantul Claudiu Niculescu si arbitrul Ionica Serea au calificat, aseara, Dinamo in finala Cupei Romaniei, dupa o victorie cu 4-0 (0-0) obtinuta in Stefan cel Mare, cu FC National. In tur, scorul a fost 2-1 pentru "bancari". Niculescu a reusit un hat-trick, marcind trei goluri in doar sase minute (54, 57 si 60). Tabela a fost inchisa de Zicu (84). Ultimele doua reusite ale lui "Clau-gol" au fost izbutite din penalty-uri inventate de "centralul" partidei.

•Pina la deschiderea scorului, Niculescu a trimis de alte doua ori balonul in bara. Primul gol, din lovitura libera, a fost o capodopera.
• Arbitrul Serea a dictat gratuit de doua ori penalty, in minutele 57 si 60, la ambele actiuni cel cazut in careu fiind Mihalcea.
• Pe linga loviturile de pedeapsa, Serea a dat afara si doi jucatori oaspeti, McKain (54, fault in calitate de ultim aparator) si Lita (71, pentru proteste).
• Calificarea in finala l-a salvat pe antrenorul dinamovist Ioan Andone, care ar fi fost dat afara in cazul eliminarii.
• Dinamo a ajuns pentru a sasea oara consecutiv in finala Cupei.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.