Sport 14 Martie 2008 02:38
Copos nu mai investeste in Giulesti, micsorand drastic capitalul social al clubului, si-l tine-n sah pe Taher, al carui ultimatum expira astazi. Dupa ce, in urma cu o saptamana, se afisau ca doi prieteni vechi si aveau numai cuvinte de lauda unul la adresa celuilalt, George Copos si Fathi Taher au ajuns acum sa se acuze unul pe celalalt.

Marul discordiei dintre ei este reprezentat de actiunile clubului Rapid, pe care Copos le-ar fi pus gaj in schimbul sumei de 40 de milioane de euro.

Zilele trecute au fost foarte incordate intre cei doi, dupa ce Taher a recunoscut pentru EVZ existenta memorandumului prin care devine stapan pe 80% dintre actiunile Rapidului. Mai mult, arabul a afirmat ca fostul vicepremier a fost cel care a insistat pentru incheierea tranzactiei, deoarece avea stringenta nevoie de bani: „El s-a tinut de mine! M-a sunat de 20 de ori!“.

Sah etern
Copos a raspuns neasteptat de dur la adresa omului pe care tocmai il caracterizase drept „un industrias respectabil, cu care este o onoare sa faci afaceri“. Magnatul din Giulesti a schimbat placa, numindu-l „mincinos“ pe Fathi Taher: „Nu este nimic adevarat, sunt numai prostii“. „Fiecare este liber sa spuna ce crede. N-o sa shimbam noi lumea“, a replicat iordanianul, insinuand ca George Copos e duplicitar.
In acest context, clubul de langa Podul Grant a ajuns intr-o situatie delicata. Rapid are acum un patron care nu mai vrea sa investeasca, cea mai buna dovada fiind micsorarea drastica a capitalului social din ultima Adunare Generala a Actionarilor (de la 16 la doar doua milioane de euro), dar si un posibil cumparator aflat in asteptare.

De asemenea, nici in cazul in care Taher ar prelua 80% din club situatia nu ar fi tocmai roz, celelalte 20% din actiuni ramanand la Copos. Astfel, Rapidul ar fi condus de doi asociati care se afla in relatii din ce in ce mai proaste.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.