Sport 13 Martie 2008 04:55
Curatenia lui Lupescu de asta-toamna (excluderi, retrogradari si promovari la nivelul lotului A de arbitri) si trecerea oficialului federal la "butoanele" delegarilor s-au dovedit a fi experimente nereusite.

Daca in primele 19 etape s-a marsat mai mult pe protectia de care a avut parte CFR Cluj (lucru recunoscut si de Mircea Sandu si Dumitru Dragomir), primele trei runde ale mini-returului au readus in prim-plan scandalurile legate de arbitraj. Prezentam mai jos, pe scurt, doar cateva dintre greselile cele mai importante, unele care au decis rezultate si care, la final, ar putea influenta chiar ierarhia din Liga I.

ETAPA A 20-A
Dinamo - Ceahlaul 2-1: Dupa meci, Ceahlaul a anuntat ca va depune un memoriu impotriva "centralului" Ionel Ivan, care a tolerat jocul dur al lui Dinamo si i-a avantajat pe "caini". In prima repriza, Fl. Bratu l-a luat de gat pe Nohai, apoi l-a lovit si l-a trantit la pamant pe M. Oprea fara sa fie eliminat!
Unirea Urziceni - Otelul Galati 0-0: Augustus Constantin nu l-a eliminat pe Sg. Costin. Fundasul galatean a faultat dur, de "galben", in minutul 80, cand mai avea un avertisment. In minutul 90, Sg. Costin a respins o minge de pe linia portii!
Rapid - "U" Cluj 1-2: Giulestenii au avut, la 0-1, un gol valabil al lui Boya, anulat de Robert Dumitru pe motiv de fault in atac. Rapidistii au mai reclamat faptul ca D. Goga, cel care a marcat golul victoriei pentru "U", trebuia eliminat in minutul 25 pentru lovirea lui Sapunaru. Dupa meci, Rapid a depus un memoriu la CCA impotriva lui Dumitru.
CFR - Craiova 4-1: Delegare dubioasa a lui Istvan Kovacs, motiv pentru adversarele lui CFR de a marsa pe etnia "centralului". Dupa meci, Adrian Mititelu, patronul Universitatii, a spus: "Degeaba se bat aia la Bucuresti ca, la ce am vazut aici, CFR ia campionatul!". Craiova a reclamat un penalty la Baird, la 2-1, si o eliminare pentru Dorsin, pentru un fault dur.

ETAPA A 21-A
Ceahlaul - FC Farul 0-1: Gazdele au avut un penalty clar, la 0-1 (hent la cativa metri de poarta facut de un constantean), dar Marius Martis n-a acordat nimic. Oficialii de la Ceahlaul au amenintat dupa meci cu retragerea din campionat!
Otelul Galati - Rapid 0-1: Ovidiu Hategan n-a acordat un penalty pentru galateni in ultimul minut (fault M. Constantin la E. Jula).
Steaua - CFR Cluj 3-1: Alexandru Tudor n-a acordat doua penalty-uri pentru CFR Cluj (fault Zapata la Semedo si Pepe la Cadu). Dupa meci, clujenii au anuntat ca vor trimite la FIFA un DVD cu 21 de greseli ale lui Tudor impotriva lui CFR!
"Poli" Timisoara - Unirea Urziceni 0-0: Marius Avram a mutat in afara careului un fault in careu al lui Badoi la Onofras petrecut in suprafata de pedeapsa!


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.