Etapa a treia a grupelor principale din Liga Campionilor la handbal feminin, care va avea loc in acest weekend, poate oferi o imagine mult mai clara a echipelor cu cele mai mari sanse de a urca in semifinalele competitiei.
Pentru noi, meciul Gyor ETO – Oltchim Rm Valcea, care va avea loc in Ungaria, ar putea reprezenta "pasaportul" pentru penultimul act al intrecerii, caci in cazul unui nou succes este aproape sigur ca - desi mai sunt inca trei runde de disputat - formatia din Zavoi va lua un avans decisiv in grupa.

Numai ca Gyor ETO nu e nici Nurnberg (cu care Oltchim a remizat in prima etapa, 28-28, in deplasare), nici Lada Togliatti (pe care valcencele au invins-o acasa cu 35-26, in a doua etapa). Ca si formatia noastra, care are zece victorii si un egal, si Gyor ETO este neinvinsa in acest sezon al Ligii Campionilor, ba, mai mult, a inregistrat numai victorii, 11 la numar: 30-27 cu Metz, 33-20 cu UMF Stjarnan si 42-27 cu Iuventa Michalovce (in calificari), 24-17 si 24-20 cu Slagelse, 34-29 si 40-33 cu HC Podravka Koprivnica, 31-28 si 32-24 cu Cem. la Union Ribarroja (in grupa preliminara), 28-22 cu Lada Togliatti si 30-25 cu FC Nurnberg (grupa principala). De altfel, Gyor ETO, Oltchim si Hypo Viena (care se afla in cealalta grupa principala) sunt singurele echipe neinvinse in acest sezon al Ligii Campionilor.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.