O editie la care Romania nu a reusit sa cucereasca vreo medalie, dar obiectivul legat de prezentele in finale a fost realizat. Iar daca luam in calcul ghinionul care ne-a urmarit, apropo de accidentarea unor candidati la medalii, si ma refer la triplusaltistul Marian Oprea si la maratonista Constantina Dita, dar si la Angela Morosanu, care ar fi avut un aport decisiv in stafeta feminina de 4X400 m, nesansa de a urca pe podium nu mai este similara cu un esec.

Cu greu poti, ca european, sa realizezi ce inseamna o cursa de maraton (42,195 km) pe taram japonez. O explozie de entuziasm multicolor. Mii de oameni agitand tot felul de stegulete, tipand care mai de care mai strident. Sute de pancarte cu litere de-o schioapa cu incurajari. Trupe de "majorete" dupa tipicul nipon, oameni de ordine disperati sa tina toata aceasta multime frematatoare departe de eroii intrecerii pe viata si pe moarte. Si nu exagerez cu nimic, cand afirm ca proba feminina cu pricina a avut accente de-un dramatism exacerbat, capabile sa impresioneze pana si pe cei mai insensibili semeni de-ai nostri. Chiar mi-as dori din suflet ca toti pesimistii din tara noastra sa priveasca o astfel de mostra ca sa poata sa aprecieze la adevarata valoare sacrificiul acestor alergatoare, capabile sa treaca peste orice fel de durere pentru a-si duce pana la capat crucea.