Ninsoarea si viscolul care s-au abatut joi seara peste Bucuresti au provocat aminarea partidei Steaua-Villarreal, din optimile de finala ale Cupei UEFA. Terenul a fost acoperit cu zapada in timp-record, iar marcajele au devenit invizibile. Belgianul Fernand Meese, observatorul UEFA, si oficialii celor doua echipe au stabilit de comun acord reprogramarea meciului.

Este pentru prima data in istoria participarilor romanesti in cupele europene cind un meci se amina din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile. Meciul-tur a fost reprogramat miercuri, 16 martie, la ora 20.00, iar returul urmeaza sa se dispute duminica, 20 martie, in deplasare, de la ora 21.00. In "saisprezecimile" Cupei UEFA s-a mai inregistrat un caz similar. Partida Austria Viena-Athletic Bilbao a fost aminata tot din cauza zapezii.

25.000 de spectatori au asteptat o ora

Stadionul a fost aproape plin, peste 25.000 de spectatori venind sa-i incurajeze pe "ros-albastri". Fanii nu s-au miscat din arena, desi viscolul era teribil. Initial s-a anuntat ca decizia urma sa fie luata in 30 de minute, dar apoi s-a mai acordat un termen de alte 30 de minute. "Daca se opreste ninsoarea, se joaca", a spus Mihai Stoica, presedintele stelist. In acest interval de timp, fanii au continuat sa cinte. Printre ei s-au aflat si suporteri veniti din orase indepartate: Oradea, Aiud, Constanta sau Teius.

Cor de fluieraturi

La 21.15, crainicul stadionului a anuntat decizia de aminare a meciului si faptul ca spectatorii pot intra pe stadion, la data reprogramarii, folosind cotoarele biletelor. Imediat, in Ghencea s-a facut auzit un cor de fluieraturi. Multi spectatori si-au aruncat tichetele dupa ce oamenii de ordine le-au rupt la intrarea in tribune. Nimeni nu a prevazut viscolul, care a inceput la ora 19.20.

"Intrebati-i pe ei"

Oficialii Stelei nu s-au gindit la nici o facilitate pentru suporterii care au dat o gramada de bani pe tichete, dar au facut greseala sa arunce "cotorul". Steaua a emis ieri un comunicat prin care a reconfirmat decizia ca, pe 16 martie, sa intre doar cei care au pastrat biletul rupt. "Intrebati-i pe ei", a raspuns Gigi Becali, cind a fost chestionat despre modul in care vor intra la meci suporterii care au aruncat biletul.

In aceste conditii, este posibil ca la partida programata pe 16 martie sa nu mai fie 25.000 de oameni in tribune. "Ne pare rau, in primul rind, pentru suporteri", au afirmat mai multi jucatori stelisti. "Suporterii au fost adevaratii eroi ai zilei", a notat cotidianul spaniol "El Periodico Mediterraneo". Steaua a scos la vinzare 13.800 de bilete pentru acest meci, restul spectatorilor intrind pe baza abonamentelor si a invitatiilor. Pretul tichetelor a variat in functie de sectorul in care erau valabile. La peluza, un tichet a costat 200.000 de lei, la tribuna a doua - 300.000 de lei, la tribuna intii - 600.000 de lei, la tribuna zero - 1.500.000 de lei, iar la fotolii - 3.000.000 de lei. Clubul a scos un profit de 140.000 de euro, suma care reprezinta un record pentru gruparea din Ghencea. Tichetele s-au epuizat inca de marti, iar speculantii au dat un nou "tun", vinzind bilete la tribuna a doua cu doua milioane de lei!

"Biletul se pastreaza pentru control"

Citeste si:

Pe tichetele pentru acest meci era precizat ca "biletul se pastreaza pentru control". De aici se deduce obligatia suporterilor de a nu arunca tichetul. Steaua nu va scoate alte bilete la vinzare. Cei care nu mai au biletul rupt au pierdut banii. Ca si la cinematograf sau la teatru, posesorii de bilet au obligatia sa-l pastreze pina la parasirea arenei. La iesirea din stadion, aseara, suporterii au cautat bilete rupte si aruncate pe aleile de acces.

Intrare gratuita cu Liverpool

In editia precedenta a Diviziei A, Steaua a intimpinat o problema similara. Meciul din etapa a noua cu FC Oradea, programat pe 20 octombrie, a fost aminat din cauza ploii torentiale. Pentru a rasplati fidelitatea suporterilor care au rezistat pe stadion pe o vreme ciineasca, oficialii clubului au anuntat ca posesorii de bilet de la acel meci beneficiau de gratuitate la partida Steaua-FC Liverpool, din turul II al Cupei UEFA. Meciul Steaua-FC Oradea s-a rejucat pe stadionul "Cotroceni", iar spectatorii au beneficiat de intrare libera.

"Eram salvati daca ningea mai tirziu"

Marian Gabroveanu, administratorul stadionului Steaua, a explicat de ce doar zece muncitori au incercat sa refaca marcajele terenului. Eforturile lor n-au avut nici un efect, din cauza metodelor arhaice folosite. "Stiam de la meteorologi ca o sa ninga la ora jocului, dar nu ne-am asteptat la viscolul acela. N-aveam nevoie de mai multi muncitori, pentru ca ne calcam pe picioare. Chiar daca zapada acoperea imediat liniile trasate de noi, am continuat sa muncim, deoarece asa ne-au cerut cei de la UEFA. Daca era caz de forta majora, mai chemam 20-30 de baieti din galerie, le dadeam lopeti si rezolvam repede problema", a mentionat Gabroveanu. "Daca ninsoarea incepea dupa startul meciului, se juca pina la final. Jucatorii ar fi impiedicat depunerea zapezii. Azi-dimineata (n.r. - ieri) am deszapezit terenul. Pina pe 16 martie va fi bun de joc. Am vorbit cu meteorologii si am aflat ca vremea se va incalzi", a incheiat administratorul stadionului.

Calificarea stelistilor ar bulversa campionatul si nationala

Furtuna de joi seara, soldata cu aminarea partidei Steaua-Villarreal pentru miercuri, 16 martie, a avut un efect de domino asupra intregului campionat, dar si in ceea ce priveste programul nationalei. Comitetul de Urgenta al LPF, intrunit ieri-dimineata, i-a convocat pe Dinu Gheorghe si Valeriu Argaseala, reprezentantii echipelor Rapid si Steaua, si dupa consultari telefonice cu Jean Padureanu, de la Gloria Bistrita, s-au stabilit noi date de disputare pentru trei meciuri. "Partida Gloria-Steaua a fost programata miercuri, 6 aprilie. Derby-ul Steaua-Rapid a fost mutat miercuri, 13 aprilie, iar jocul FCM Bacau-Gloria, stabilit initial vineri, 8 aprilie, a fost aminat pentru duminica, 10 aprilie", ne-a declarat ieri Vali Alexandru, secretarul general al LPF.

Noua configuratie a sezonului intern atirna insa de soarta "dublei" Steaua-Villarreal. "Toate lucrurile stabilite in Comitetul de Urgenta al LPF cad insa daca Steaua se califica in sferturile Cupei UEFA, deoarece meciurile din aceasta faza sint programate pe 7 si 14 aprilie. Daca Steaua va patrunde in "sferturi", liga isi va declina competenta pentru ca, practic, nu vor mai fi date libere in calendar.

Singurele "ferestre" in sezon ar mai fi pe 20 aprilie si pe 25 mai, dar atunci sint fixate amicalele echipei nationale B cu Bulgaria si Moldova. Dar aceste lucruri nu mai sint de competenta Ligii si trebuie discutate de FRF, in Comitetul Executiv", a adaugat oficialul LPF.

Acesta a adaugat ca "Rapid n-a avut obiectii. Nici n-ar fi putut sa aiba, pentru ca alte date libere in calendar nu exista. Noi am pus meciurile in singurele zile disponibile".