In pofida parcursului constant sovaielnic, Realul se gaseste inca in lupta pentru titlu, o situatie ce parea improbabila cu citeva luni in urma. Profitind de ezitarile rivalelor, albii sint la doua puncte de primul loc, intr-una din cele mai echilibrate curse pentru titlu din istoria Primerei. Un motiv in plus pentru oamenii lui Capello sa-si regaseasca vocea si sa dea startul unui razboi psihologic. "Cind vorbesc despre favorita principala la titlu, oamenii ar trebui sa se refere la Real Madrid, si nu la FC Barcelona. Am fost la un moment dat pe locul opt si, chiar si atunci, simteam ca avem sanse mari la prima pozitie si aproape nimeni nu ne-a crezut.

Acum ne desparte o singura victorie de fotoliul de lider si ne simtim mai increzatori ca niciodata", a declarat fundasul brazilian Cicinho. "Simt ca ma aflu la cea mai tare echipa din lume", a continuat acesta, desi prin vitrina de trofee a clubului de pe Santiago Bernabeu bate vintul de aproape patru ani. "Nu avem nimic de pierdut, sintem plasati excelent si asteptam Sevilla, stiind ca putem cistiga si influenta decisiv lupta pentru titlu", a comentat jucatorul care a ratat o buna parte a sezonului, din cauza unei accidentari.

REPLICa. Alt brazilian, aceeasi incredere

Citeste si:

Raspunsul din curtea Barcelonei n-a intirziat sa vina. Edmilson, fundasul brazilian al campioanei din ultimii doi ani, a declarat ca nu vede nici un motiv pentru care Barça sa nu realizeze dubla campionat-cupa. "Echipa asta e capabila sa bata pe oricine, am demonstrat-o de prea multe ori. in urmatoarele saptamini, fanii o sa fie ocupati. O sa aiba multe motive sa sarbatoreasca", a concluzionat el.

CLASAMENT: Barcelona 62 puncte, Sevilla 61 puncte, Real madrid 60 puncte, Valencia 56 puncte