Dupa o seara nebuna, in care s-au marcat 16 goluri in 3 meciuri, Olympique Lyon, Chelsea si AC Milan sunt primele echipe calificate in sferturile de finala ale Ligii Campionilor. Chelsea - Barcelona, 4-2, a fost cel mai frumos meci din actuala editie a Ligii Campionilor.
Dupa 19 minute, fosta echipa a lui Mutu conducea cu 3-0, dar "dubla" lui Ronaldinho, care a marcat un al doilea gol fabulos - sut de pe loc de la marginea careului - a readus in carti pe Barcelona. Chelsea s-a calificat in "sferturi" gratie reusitei lui Terry, cu 15 minute inaintea finalului, la o faza in care spaniolii au acuzat un fault la portar. Tensiunea jocului s-a prelungit si dupa ultimul fluier al italianului Collina, intr-un incident in care au fost implicati cameruezul Eto'o si unul dintre oamenii de ordine postati la marginea terenului.
Eto'o a explicat ce s-a intamplat, lansandu-se si intr-un atac dur la adresa clubului londonez. "Un membru al echipei de securitate mi-a spus maimuta. Trebuie sa vezi figura antrenorului Mourinho pentru a-ti da seama de mentalitatea care s-a instalat la Chelsea. Ar fi un adevarat dezastru daca aceasta echipa ar reusi sa castige Liga Campionilor, deoarece nu joaca nimic, chiar daca are foarte multi bani".
Furios ca a pierdut calificarea, camerunezul a acuzat si maniera de arbitraj a italianului Collina. "I-a ajutat mult pe cei de la Chelsea. Am avut un penalty clar in repriza secunda, dar nu l-a acordat, iar al patrulea gol al englezilor a fost inscris dupa un fault asupra portarului Valdes", s-a plans Eto'o.
In schimb, Chelsea nu au avut timp decat pentru a sarbatori calificarea. Portughezul Mourinho, care a intrat pe teren in plin fuleu sa-si felicite jucatorii, a marturisit ca s-a bucurat mai mult acum, dupa victoria impotriva Barcelonei, decat dupa finala Ligii Campionilor, castigata anul trecut cu Porto. "Am jucat in finala si nu am alergat cum am facut-o in aceasta seara. Motivul pentru care nu m-am bucurat atunci a fost ca am invins cu 3-0. Asa ca am fost calm cand stiam ca victoria e aproape", a spus Mourinho.
Despre meci, Mourinho a declarat: "Sunt fericit ca am batut cea mai buna echipa din lume a momentului, conform unora. Meciul a fost de o incarcatura emotionala incredibila. Dupa 180 de minute, echipa cea mai buna merge mai departe". Un alt meci nebun s-a jucat la Lyon, acolo unde campioana Frantei a invins cu un uluitor 7-2 pe Werder, dupa ce castigase si in tur, cu 3-0. Cu 10-2 scor general impotriva campioanei Germaniei, Olympique Lyon se anunta deja o candidata de luat in seama pentru un loc in finala Ligii Campionilor.
Despre autor:
Sursa: Libertatea
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Early Game Ventures Fund II - 60 de milioane de euro pentru startup-uri
Sursa: start-up.ro
-
TEILOR lansează DAAR: bijuterii cu diamante create în laborator
Sursa: green.start-up.ro
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
OTP România anunță profit de 2 milioane de lei în T1 2024
Sursa: futurebanking.ro
-
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat s-au despărțit, după 3 ani de relație!
Sursa: kudika.ro
-
Limuzina de aproape șapte metri a lui Putin va fi produsă în fosta uzină...
Sursa: wall-street.ro
-
Laura Olaru, românca cu gențile bomboană, își deschide primul magazin din țară
Sursa: retail.ro