Presedintele clubului Universitatea Craiova, Gheorghita Geolgau, si vicepresedintele Silvian Cristescu, au demisionat, duminica, din functiile lor.

Surse din cadrul clubului sustin ca Geolgau si Cristescu au demisionat pentru ca nu vor sa fie partasi la retrogradarea echipei cu stefan Stoica la conducerea tehnica.

Geolgau declarase, sambata, imediat dupa infrangerea pe care Universitatea Craiova a suferit-o, in deplasare, cu scorul de 4-1, in fata formatiei Otelul Galati, ca ii va cere patronului Adrian Mititelu sa se gandeasca serios la schimbarea antrenorului stefan Stoica. "Trebuie un soc la echipa. Suntem intr-o situatie foarte grea, iar eu voi cere patronului sa ia foarte in serios o schimbare la echipa, pentru ca in aceasta situatie ne indreptam cu pasi repezi spre Liga a II-a. Toata stima pentru Fane Stoica, eu l-am propus, dar cand n-ai rezultate, chiar daca te cheama Capello, nu poti sta la nesfarsit pe banca unei echipe", a spus Geolgau, care nu a facut deplasarea alaturi de echipa la Galati.

Dupa 26 de etape, Universitatea Craiova ocupa locul 14 in clasamentul Ligii I, cu 28 de puncte, cinci mai multe decat urmatoarea clasata, Ceahlaul Piatra Neamt, prima formatie ce ocupa o pozitie retrogradabila. in ultimele zece partide, Universitatea Craiova a inregistrat sase remize si patru infrangeri, ultima victorie in Liga I datand din etapa a XVI-a, 1-0, pe teren propriu, cu Farul Constanta, la 17 noiembrie 2006.


Despre autor:

Sursa: Cotidianul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.