Astfel, Saceanu si Dina au fost trimisi la satelit, in timp ce alti patru jucatori au adunat 5.000 de dolari amend. Adrian Mititelu s-a aratat profund dezamagit de cei in care spune ca a investit incredere.

In Banie, cinci partide incheiate fara victorie se pare ca a fost prea mult. Totul a culminat simbata la Iasi, cind Universitatea a scapat din nou printre degete cele trei puncte in secventele de final. Consecintele s-au rasfrint ieri asupra a nu mai putin de sase jucatori din lotul Stiintei. Astfel, desi intrunit pe 1 aprilie, Consiliul de Administrat ie al Universitatii a decis ca nu e de gluma cu actuala stare de fapt.

Pedepsele s-au hotarit in functie de gravitatea faptelor si au fost prezentate succint printr-un comunicat oficial. Robert Saceanu a fost retrogradat la satelit si amendat cu suma de 3.000 de dolari pentru lovirea juniorului Gingioveanu la unul din antrenamentele saptaminii trecute, precum si pentru viata extrasportiva. Chiar daca a scapat fara amenda, Dina va jongla si el cu mingea tot la echipa secunda a Universitatii.

De asemenea, Rose, Baird, Ciuca si Girla au fost sanctionati financiar, amenzile celor patru totalizind 5.000 de dolari. "Nu este nici o caterinca de 1 aprilie! Sint pedepse pe care am aminat sa le iau dupa meciul cu iesenii, pentru a nu-i demoraliza si mai tare. I-am laudat pe toti, am crezut in ei, dar, daca au ales sa aiba alte preocupari decit fotbalul, vor suporta consecintele. M-au dezamagit profund!", a declarat, ieri, finantatorul Craiovei, Adrian Mititelu.

ADRIAN MITITELU: "Am crezut in ei si pentru ca am fost dezinformat de anumiti colaboratori ai mei. Nu se poate ca Saceanu sa-l loveasca cu capul in gura pe copilul ala la antrenament. Nu-i nimic. La vara o sa aduc altii in locul lor care sa fie mindri ca poarta tricoul Universitatii."

STEFAN STOICA: "Sint gesturi regretabile, dar din care nu trebuie sa facem un capat de tara, pentru ca s-au intimplat si la Barcelona sau Liverpool. Cred ca s-a acumulat foarte multa tensiune si unii au cedat mai repede. Eu nu sint paznicul lor, iar cei care nu sint seriosi se elimina singuri."

CE PEDEPSE AU PRIMIT OLTENII
MADALIN CIUCA - amenda 2.000 USD, pentru atitudinea nesportiva avuta fata de colegul sau, Michael Baird, la antrenamentul echipei din 24.03.2007

JOSHUA ROSE - amenda 1.000 USD si avertisment, pentru atitudinea neprofesionista din meciul cu Poli Iasi

Citeste si:

MICHAEL BAIRD - amenda 1.000 USD, pentru atitudinea nesportiva avuta fata de Madalin Ciuca, la antrenamentul echipei din 24.03.2007

ROBERT SACEANU - amendat cu 3.000 USD si retrogradat la echipa a doua, pentru lovirea lui Constantin Gingioveanu, in timpul antrenamentului din 28.03.2007, si pentru viata nesportiva

VALERIAN GIRLA - amenda 1.000 USD si avertisment, pentru viata nesportiva

MIHAI DINA - retrogradat la echipa a doua, pentru viata nesportiva si pentru randamentul scazut din ultima perioada

COMENTARIU. Finalul Stiintei
Dupa trei egaluri si o infringere, oltenii stiau pentru ce au batut cale lunga pina la Iasi: pentru o victorie. Stefan Stoica a mizat contra moldovenilor pe tripleta formata din Wobay, la creatie, Dina si Njock, virfuri de lance. Ca si in tur insa, fotbalul a lasat loc imbrincelilor si injuraturilor. Elocventa, faza din minutul 30 derulata cursiv: Bilba il tavaleste pe Rose, australianul nu stie de gluma si riposteaza.

Balaj ii prescrie primului un galben, iar celui de-al doilea un dus timpuriu. Nepasatori la omul in minus, craiovenii croseteaza deschiderea de scor desavirsita fin de Costea. La reluare, atit contraatacurile oltene, cit si actiunile comandate de Popa pier usor, domol, la mijloc.

Dar cu bistriteanul Zaharia sau ieseanul Tincu, imagini proaspete pe retina, Craiova n-avea cum sa revina cu desaga plina in Banie. De data asta, pentru un egal a semnat Bilba. Cind? Tot in final, din penalty.