Impresarul Ioan Becali a lasat sa se inteleaga la emisiunea "Recursul etapei" ca Victor Piturca este ca si numit la carma primei reprezentative, post ramas vacant dupa demisia de saptamana trecuta a lui Anghel Iordanescu. Fostul tehnician al Stelei este, de departe, principalul favorit, in conditiile in care Mircea Lucescu si Gica Hagi, alti doi antrenori aflati pe lista lui Mircea Sandu, au refuzat politicos oferta FRF. "Ma simt onorat ca am fost luat in calcule, insa din pacate oferta vine prea tarziu. Eu sunt sub contract cu Sahtar Donet si am o clauza potrivit careia nu pot sa-mi dau demisia. Cine spune ca nu as veni din cauza banilor, greseste", a declarat Lucescu, cel care incaseaza de la patronul Rinat Ahmetov un salariul anual de 3 milioane de euro, de peste zece ori mai mare decat poate oferi federatia. La randul sau, Gica Hagi a afirmat ca, de asemenea, este onorat de faptul ca a fost nominalizat printre posibilii succesori ai "Generalului", dar a anuntat ca nu este dispus sa isi abandoneze slujba de la Galatasaray. "Visul meu a fost sa antrenez aici, la Istanbul, iar acum sunt pe un drum bun, vreau sa castig titlul in Turcia. Imi pare rau ca am plecat in 2000", a declarat Gica Hagi.

Ultimul contracandidat al lui Piturca este Ladislau Bölöni, care s-a ferit de un raspuns categoric. "Sunt antrenor profesionist si iau in calcul toate variantele. Astept oferta scrisa a lui Mircea Sandu si apoi stam de vorba, dar cred ca jocurile sunt facute deja pentru Piturca", a spus antrenorul lui Rennes. Ion Craciunescu, presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, pozitie din care a participat la sedinta de duminica, nu crede ca "jocurile" pentru postul de selectioner au fost facute in favoarea lui Victor Piturca. "Eu, ca o persoana care am asistat la sedinta Comitetului Executiv, nu am simtit ca jocurile au fost facute. S-au facut unele comentarii la adresa lui Bölöni, dar acestea nu au diminuat cu nimic sansele de a i se oferi functia de antrenor al echipei nationale. Posibilii selectioneri s-au prezentat cu drepturi egale", a spus presedintele CCA. In fine, principalul candidat la preluarea functiei, singurul care a spus ca este foarte interesat de acest post, a dat niste declaratii care arata clar ca este destul de sigur de faptul ca va fi numit in fruntea Nationalei.

"Nu cred ca sansele la calificarea la CM din 2006 sunt total compromise si trebuie sa ne batem in continuare. Meciurile din primavara anului viitor sunt decisive (n.r. pe 26 martie cu Olanda, la Bucuresti, si pe 30 martie cu Macedonia, la Skopje). Oricum, mi se pare corect faptul ca presedintele Mircea Sandu nu a pus presiune pe viitorul selectioner, impunandu-i calificarea", a declarat Piti. Cum Bölöni a anuntat ca, dupa ce va vedea oferta, intentioneaza sa propuna o strategie de dezvoltare a fotbalului romanesc pe termen lung, in conditiile lipsei de rabdare de la FRF si a lipsei de fonduri, fiind si singurul antrenor contestat in Comitetul Executiv de duminica, pentru ca a plecat de la Nationala in mijlocul campaniei de calificare la CM din 2002, este de asteptat ca el sa fie refuzat.