Cele zece zile de la memorabila calificare a Stelei s-au scurs parca mai repede ca de obicei pentru jucatorii lui Walter Zenga. Mai sunt numai patru zile pana la confruntarea cu Villarreal si in Ghencea incepe sa se simta pulsul noii batalii.

"Noi ne pregatim si suntem optimisti, pentru ca stim ca avem o sansa importanta in acest meci si incercam sa facem tot posibilul pentru a obtine aceasta calificare", spune Zenga. "Villarreal e o echipa tare din punct de vedere al mentalitatii. Are un antrenor sud-american, multi fotbalisti argentinieni si din strainatate. E o echipa care joaca un fotbal foarte frumos, nu are nume mare, dar stie meseria jocului. Este foarte important de retinut ca nu a primit gol cu Dinamo Kiev, a facut 2-2 cu Real Madrid si a obtinut 10 puncte in grupele Ligii Campionilor. Apoi, Villarreal e pe locul 3 in campionat si locul 6 in clasamentul echipelor din intreaga lume", apreciaza Zenga adversarul de joc.

Prima mansa pe teren propriu nu dezavantajeaza Steaua

Tehnicianul italian nu crede ca disputarea primei manse a optimilor pe teren propriu reprezinta un dezavantaj pentru echipa lui. "Intotdeauna in fotbal urmatorul meci este mai greu decat cel care a trecut". Pentru Zenga nu exista insa o regula fixa in acest sens. "De exemplu, spune antrenorul Stelei, acum Riquelme e suspendat la Bucuresti si probabil va juca acasa. Poate ar fi fost mai bine daca ar fi fost invers." Dar asta e o parere doar inainte de meci. El a precizat ca nu se gandeste la un rezultat anume care ar putea asigura Stelei calificarea, ci doar la programul de pregatire al echipei. "Nu ma gandesc la 0-0, 2-1, 1-2 sau 0-1. Eu pregatesc echipa pentru meciul de joi."

Citeste si:

De ce poate juca Villarreal un meci miercuri si altul duminica?

Zenga incearca sa raspunsa transant la intrebare. "Aceasta intrebare trebuie pusa celui care a fost inainte aici, pentru ca mi se pare ca o echipa din Romania nu a jucat niciodata in aceasta faza a Cupei UEFA". Italianul nu are dreptate indiferent de faza in care a ajuns o echipa romaneasca si, oricum s-ar numi ea, exista acest obicei ca gruparea in cauza sa ceara si sa incerce amanarea unui joc de campionat pentru a-si odihni jucatorii.
O mentalitate mai veche a antrenorilor nostri care a gasit intelegere la cei care conduc fotbalul nostru, chiar daca in alte campionate nu se intampla acest lucru.

Jucatorilor Stelei nu le este frica de adversar, dar respecta Villarrealul si toti sunt convinsi ca va fi un test mai dificil decat cel cu Valencia. Cu multa munca si ambitie, trupa lui Zenga crede ca poate scufunda "submarinul galben".