Romania nu a reusit sa-si mentina pozitia ocupata in acest sezon in clasamentul coeficientilor UEFA, dupa esecul Stelei in fata detinatoarei Cupei UEFA, FC Sevilla

Rezultatele negative inregistrate in prima mansa a 16-imilor Cupei UEFA de Dinamo si de Steaua au afectat si pozitia Romaniei in clasamentul coeficientilor. Am pierdut primul loc pe sezonul 2006-2007 in dauna Spaniei si avem sanse pur teoretice de a depasi Portugalia sau Germania in clasamentul general, ceea ce inseamna ca in sezonul 2008-2009 vom avea doua, si nu trei echipe in Liga Campionilor.

Dubla infrangere a lui Dinamo si Steaua in duelul cu Benfica (0-1) si, respectiv, FC Sevilla (0-2) au taiat din elanul Romaniei in clasamentul coeficientilor UEFA. Lider autoritar in clasamentul pe 2006-2007, Romania a pierdut acum primul loc, fiind depasita de Spania, unica tara care are toate reprezentantele inca in competitie. Ibericii conduc acum cu 11.428 puncte, cu 0,095 puncte mai mult decat Romania (11.333). Locul trei este ocupat de Anglia, cu 11.250 puncte. Britanicii au ramas cu sapte echipe in competitie, West Ham United fiind singura eliminata pana in acest moment.

Dinamo - Benfica e decisiv

Si sperantele de a avea trei echipe in Liga Campionilor din editia 2008-2009 au scazut. Romania s-a indepartat de locul sase, cel care permitea inscrierea a trei echipe in Liga, dintre care doua direct in grupe. Din acest punct de vedere, returul lui Dinamo cu Benfica ar putea fi decisiv. Portugalia ocupa locul sase in clasamentul general, cel alcatuit in functie de clasamentul pe ultimii cinci ani. Lusitanii au 41.249 puncte, cu 1.084 mai mult decat Romania (40.165). Portugalia se bazeaza in acest sezon pe Benfica Lisabona, care intalneste pe Dinamo in UEFA, pe Sporting Braga, care a invins pe AC Parma in prima mansa a 16-imilor UEFA, scor 1-0, si pe FC Porto, echipa ce va intalni pe Chelsea in optimile Ligii Campionilor.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.