Ros-albastrii au intrat in linia dreapta a pregatirii partidei cu Sevilla, din 15 februarie. Cu Dica si Oprita tintuiti la Bologna, cu Nesu si Andrey aproape refacuti, Olaroiu mai are doar necunoscuta Iacob. Atacantul este menajat in continuare de antrenorul sau, care vrea sa-l foloseasca din primul minut contra spaniolilor.

Unul dintre succesele managerului Mihai Stoica, virful Victoras Iacob, este foarte aproape de forma optima care sa-i permita o evolutie buna in dubla cu cei de la FC Sevilla. La prima sedinta tehnica de dupa venirea din turneele din Italia si Cipru, virful Stelei a facut incalzirea cu ceilalti fotbalisti ros-albastri, in afara de cei prezenti la echipa nationala.

Apoi a urmat o repriza de stretching, sub comanda preparatorului fizic Fernando Hippolitti, acolo unde s-a pus accentul pe mobilitatea genunchiului afectat acum mai bine de sase luni. In timp ce colegii sai au incins un "5 contra 2", Jancker a efectuat citeva ture de teren, semn ca si cu pregatirea fizica mai trebuie sa se puna la punct. Dupa aceste alergari usoare, Iacob a trecut din nou la inca o repriza de stretching, el discutind indelung cu preparatorul fizic.

Se pare ca recuperarea ge-nunchiului operat merge bine, fiind doar nevoie de timp pina cind atacantul va reveni in plenitudinea fortelor. La obisnuita miuta de dupa exercitiile fizice, Iacob s-a bagat, totusi, la joc, dovada faptului ca Olaroiu doreste sa se bazeze pe el in dubla cu spaniolii, insa nu mai e tentat sa riste fortarea atacantului sau, asa cum s-a intimplat, de exemplu, cu Vasilica Cristocea.

Sistemul pe care se pare ca va miza Oli este cel pe care l-a testat in Cipru, acel 4-3-3, cu Victoras Iacob atacantul de careu, cu Nicolita lipit de banda dreapta, in timp ce Vali Badea sau Bostina ar fi raspunzatori de flancul sting in faza ofensiva a Stelei. Daca, totusi, Iacob nu va fi complet refacut pina pe 15 februarie, data primului meci cu FC Sevilla, francezul Thereau va fi cel care ii va lua locul in primul unsprezece.

Azi depun apelul

Valeriu Argaseala a declarat ca Steaua va face apel impotriva deciziei Comisiei de Disciplina, cea care a stabilit ca gruparea din Ghencea sa aiba terenul suspendat pentru trei etape. "Azi vom depune apelul impotriva hotaririi de a avea suspendat terenul trei meciuri. Speram sa beneficiem de clementa de care au beneficiat si alte cluburi si sa ne fie redusa pedeapsa", a declarat Valeriu Argaseala. Secretarul Comisiei de Disciplina a LPF, Mircea Cezar Ionescu, a spus ca apelul Stelei va fi judecat saptamina viitoare.

REPETITIE. Simbata, amical la Vilcea

Dupa ce ultima partida din turneul din Cipru, cu Korona Klice, s-a terminat in minutul 16 din cauza ploii, iar amicalul cu Moldova anulat, Steaua va mai juca, totusi, un meci inainte de confruntarea cu Sevilla. Simbata, de la ora 14:00, ros-albastri vor disputa un meci cu CSM Rimnicu Vilcea. Stelistii isi vor respecta astfel promisiunea facuta acum un an, atunci cind o ninsoare abundenta a facut imposibil meciul amical.


Despre autor:

Sursa: Cotidianul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.