Fostul international, acum managerul sportiv al ros-albilor, crede ca formatia "cainilor rosii" isi va disputa partidele de acasa din Liga Campionilor pe Stadionul National din Complexul "Lia Manoliu"

Fostul atacant al dinamovistilor, Florin Raducioiu, si-a inceput munca de birou de patru zile. Momentan, noul manager sportiv isi desfasoara activitatea in biroul lui Cristi Borcea, directorul executiv aflandu-se in Mexic intr-o vacanta prelungita.

Constient ca in noua ipostaza este mai expus decat pana acum, Raducioiu este atent la tot ce spune. Nu se grabeste sa raspunda din prima, semn ca Italia l-a modelat si maturizat. "Tratative intre mine si Dinamo au mai fost si acum un an, dar nu eram eu decis. Acum am simtit ca este un moment prielnic, bazat si pe parcursul foarte bun al echipei. De fapt este important sa vii intr-un moment prielnic al echipei. Plus ca a contat si faptul ca-mi doream mult sa incep si aceasta noua meserie, de manager sportiv", ne-a spus Florin.

Acesta recunoaste ca si relatia sa de prietenie cu Borcea a contat: "Prietenia dintre mine si Cristi Borcea e de notorietate. E adevarat ca eu am facut primul pas, si l-am sunat pe Cristi. El nu a stat pe ganduri si totul s-a rezolvat foarte repede. incet-incet, voi intra in paine cat mai bine. Cu siguranta voi fi aproape de echipa, de Mircea Rednic. Vreau sa ma implic in transferuri, sa reprezint echipa, deci sa fiu mai mult decat o imagine".

Nu se considera Mesia din "Stefan cel Mare"

Scurta activitate de impresar l-a facut pe Raducioiu sa realizeze ca este mai mult atras de munca manageriala. "Am decis sa inchei pravalia dupa un an si pentru ca managerii din ziua de azi nu sunt vazuti prea bine. Eu tineam la imaginea mea, asa ca am renuntat". Ex-atacantul are multe idei pe care vrea sa le puna in practica la Dinamo, dar este constient ca va intampina si dificultati. "Nu sunt un Mesia. Nu pot schimba mentalitatea oamenilor peste noapte. Am sa incerc sa pun in practica ce am invatat eu prin lume. Este timpul sa schimbam ceva, sa avem alte tendinte, sa inoim in functie de situatii. Dar tot ce voi face se va realiza in echipa, cu toti cei din conducere".


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.