Atacantul dinamovist s-a reaccidentat in partida cu FC National si va rata ultimele meciuri din acest an ale "cainilor", cu Pandurii si cu Tottenham

Tehnicianul ros-albilor, Mircea Rednic, s-a confruntat cu diverse probleme de lot in ultima perioada. Daca Tames si-a revenit, iar Ze Kalanga are sanse sa fie recuperat pana la ora partidei cu Tottenham, in schimb, Claudiu Niculescu are o entorsa, care-l obliga sa intre mai repede in vacanta.

Doar 45 de minute a rezistat "Clau-gol" contra "bancarilor". Varful liderului Ligii I nu a mai iesit dupa pauza de la vestiare. Mircea Rednic era ieri destul de ingrijorat de starea de sanatate a jucatorilor sai. "Pentru Claudiu, sezonul s-a incheiat. In schimb, trag nadejde ca-l voi putea folosi macar la Londra, cu Tottenham, pe Ze Kalanga", a spus "Puriul". Mult mai optimist era insa chiar Niculescu: "Am o intindere care imi da batai de cap. Mai sunt ceva sanse sa-mi revin in cateva zile, dar totul depinde de modul in care organismul meu va raspunde la tratament. Singura consolare, daca se poate numi asa, este ca aceasta accidentare a venit acum la finalul sezonului".

Ze revine azi din Angola

Accidentat in partida cu Besiktas, prima a dinamovistilor in Grupa B a Cupei UEFA, mijlocasul Ze Kalanga nu mai avea sanse sa mai evolueze vreun minut in acest an. Angolezul a profitat de ocazie pentru a pleca acasa. Dorul de sotia Caro, dar si de baietelul sau Kalanguinha, care are doar cinci luni, l-au impins spre tara natala. De altfel, jucatorul de 23 de ani se va intoarce azi la Bucuresti impreuna cu familia sa. "Nu mai suportam sa stau fara ei", a spus Ze. Desi "Puriul" i-a transmis sa revina la echipa abia in ianuarie, cand este programata reunirea, fotbalistul, care acum se simte bine, a insistat sa vina mai repede la Bucuresti, simtindu-se capabil chiar sa reintre in garnitura "cainilor", daca va fi de acord si antrenorul.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.