Sorin Cirtu a mutat simplu, Fl. Dumitru fiind retras in linia defensiva, asta in amintirea vremurilor cind se lupta, in tricoul ros-albastru, cu granzii Europei. Apoi, Panc la mijloc, adica mai multa limpezime si o acoperire mai buna a zonei din fata careului de saisprezece metri. De partea cealalta a baricadei, Rednic a continuat sa fie fidel sistemului "cine e in vina, joaca"

Asta a insemnat un alt meci inceput pe banca de rezerve pentru Danciulescu. Cu cinci oameni la mijlocul terenului, Herea avind ceva mai multa libertate in atac, elevii lui Cirtu si-au vazut lungul nasului si n-au atacat poarta lui Gaev. S-au multumit doar cu niste atacuri blitz, menite sa surprinda cu ochii inchisi apa- rarea dinamovista.

In minutul 15, Cursaru a reluat slab spre poarta, aceasta fiind si unica pseudo-ocazie a bancarilor. Avind in fata o lama care taia doar superficial, ciinii au fost asmutiti in atac de seful de atelaj, Rednic. Niculescu, lovitura libera (32), si Dennis Serban, sut scos de Nae (35), au fost cei care au muscat in gol. Pina la pauza totul a fost doar frig, fotbal slab si lamentari din partea lui Cirtu.

Nici al doilea mitan nu a adus multe lucruri in plus, doar serpuirile lui Dennis Serban in genul autostrazilor pe care le visam au mai rupt monotonia. La una dintre ele, mijlocasul i-a pasat magistral lui Ganea, care a facut un dribling in plus, permiti ndu-i lui Burca sa mai infiga un pumnal in spatele lui Borcea, odata cu deposedarea Ganezului.

De partea cealalta, balonul centrat de Ionut Savu s-a oprit pe bara lui Gaev, oftatul de usurare al suporterilor alb-rosii impingindu-l departe de buturile favoritilor. Finalul i-a prins pe dinamovisti in atac, iar in minutul 85 a venit si inevitabilul. A respins prost Nae, a recentrat Mihut, Moti a trimis in bara, a sutat Mendy, dar a parat Nae, apoi a trimis din nou cu capul acelasi Moti, si Ganea a marcat din cinci metri. Atit, indeajuns. Steaua e tot departe.

Urmariti de Florentin Petre

La ultimul meci acasa in acest an, ciinii lui Mircea Rednic au fost priviti din tribuna de fostul lor coleg, Florentin Petre. Acesta a venit la stadion in aceeasi masina cu Giovani si Victor Becali, care la rindul lor au fost insotiti de citiva impresari. Pentru Florentin Petre acesta este primul meci al lui Dinamo la care vine, dupa ce s-a transferat la TSKA Sofia.

Ando, in tribuna cu Marius Stan

Fostul tehnician al dinamovistilor, Ioan Andone, a fost si el prezent in Stefan cel Mare ca sa-si urmareasca fostii elevi, dupa ce acestia au reusit calificarea in primavara europeana. Ioan Andone a venit in graba, direct de la aeroport, pentru a urmari ultimul meci pe teren propriu al cinilor. Daca la partidele anterioare la care a venit, Andone a preferat tribnuna 0, acum fostul antrenor a luat loc la oficiala, linga Marius Stan.

IONEL GANEA: "Nu comentez ca jucatorii lui Cirtu s-au aparat pe trei rinduri. Acest gol nu este cel mai important pe care l-am dat la Dinamo. Sa nu uitam de cele cu Craiova"

CRISTI BORCEA: "Mihai Stoica este prea mic pentru mine si pentru Dinamo. E normal sa iasa in fata, pentru ca trebuie sa-si justifice salariul platit de Gigi Becali"

IOAN ANDONE: "National a fost intr-o forma mult mai buna decit in meciurile trecute. Asta datorita faptului ca a venit Sorin Cirtu. Dinamo, daca va juca asa, va ajunge foarte departe in Cupa UEFA, dar trebuie sa ii ajute si tragerea la sorti"

MIRCEA REDNIC: "E o victorie meritata, pentru care am muncit din greu. Am avut posesie, ne-am creat ocazii, dar parca nu voia mingea sa intre in poarta. Nationalul s-a aparat foarte bine, asa cum ne asteptam. Bancarii cadeau de parca ii impusca cineva, incercind sa traga de timp"

"Nu stiu ce jucatori vor juca la Tirgu Jiu, pentru ca cel putin trei au probleme musculare, dar, probabil, vom lua citiva de la echipa a doua. Pe cei doi letoni nu ii pot folosi decit dupa perioada de pregatire din iarna. Eu nu am uitat ca Pandurii ne-au eliminat din Cupa si sper ca nici jucatorii nu au uitat acest lucru"


Despre autor:

Sursa: Cotidianul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.