Intrat oarecum in umbra la Dinamo, Cornel Dinu revine in centrul atentiei. Vineri dimineata, administratorul-delegat al "cainilor" isi va anunta candidatura la Primaria Capitalei in cadrul unei conferinte de presa.

PARTID

Dinu va aparea pe listele unei formatiuni politice inca inexistente, dar care urmeaza a se infiinta in curand cu intentia de a adera la Partidul Popular European (PPE). "Da, voi candida la Primarie, dar deocamdata nu va pot spune prea multe legat de acest vis al meu", a fost prima reactie a lui Cornel Dinu. Acesta nu se afla la prima oferta de intrare in lumea politicii, fiind curtat in dese randuri sa faca parte din diverse partide politice. De altfel, Procuroru’ a fost o perioada si ministru al Sportului.

DUEL

Citeste si:

In cazul in care si patronul Stelei, Gigi Becali, se va hotari sa-si depuna candidatura la Primarie, vom putea asista la un nou duel Steaua - Dinamo, dupa cel pentru titlu din Divizia A. Totusi, spre deosebire de Cornel Dinu, Gigi Becali a anuntat ca inca se mai gandeste daca este bine sa-si anunte candidatura dupa ultimele scandaluri.

DINAMO SI RAPID AU CASTIGAT

In cadrul turneului din Turcia, campioana Dinamo a invins ieri, scor 4-0, formatia bulgara Bate Borisov, intr-un meci desfasurat in localitatea Kemer. Golurile "cainilor" au fost inscrise de Adrian Cristea (’13), Cl. Niculescu (’73), Fl. Petre (’64) si Baltoi (’77). Tot ieri, Rapid a dispus, in Antalya, cu 2-0, de polonezii de la Gornik Zabrze, reusitele trupei pregatite de Razvan Lucescu apartinand lui Ilyes (’29 - penalty) si Buga (’51). Pentru Dinamo a fost ultimul joc al turneului, echipa urmand sa revina astazi in tara.