Gruparea de pe Bega a anuntat ieri ca renunta sa-i mai transfere pe Srhoj si Abiodun, oficialii timisoreni motivand ca se tem de represaliile unor conducatori din FRF, care nu sunt de acord cu aceasta tranzactie.
Poli a incercat sa-i transfere pe cei doi jucatori care sustin ca intelegerea lor cu FC National a expirat la 1 iulie 2006. Srhoj si Abiodun au fost declarati liberi de contract la 3 octombrie, dar gruparea bancara a contestat decizia, sustinand ca acestora li s-au prelungit automat contractele, pana in anul 2007. Cazul a ajuns la Curtea de Arbitraj pentru Fotbal, care urmeaza sa ia o hotarare definitiva.
"Am luat act ca intentia noastra de a-i legitima pe cei doi intra in contradictie cu interesele unor conducatori ai FRF. Unii dintre acestia s-ar fi exprimat ca jucatorii s-ar fi putut transfera oriunde, mai putin la Poli Timisoara. O teama cumplita ne-a determinat sa renuntam la intentia de a-i legitima, cunoscand efectele devastatoare ale unui astfel de demers impotriva unor potentanti ai FRF", se precizeaza intr-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului timisorean.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mașina fostului campion de Formula 1 Ayrton Senna, scoasă la vânzare. Cât...
Sursa: wall-street.ro