Dupa sentinta definitiva data in cazul Calciopoli, Bogdan Lobont si Adrian Mutu au alungat cosmarul Seriei B. Cei doi au trait la cote maxime seara de marti, atunci cind s-a decis ca Fiorentina sa continue in prima liga italiana, dar cu o penalizare de 19 puncte
Romanii Fiorentinei, Adrian Mutu si Bogdan Lobont, au rasuflat usurati dupa ce au aflat ca gruparea viola a beneficiat de clementa din partea Curtii Federale. Cei doi internationali, intrati fara voia lor intr-un scandal care nu i-a vizat in mod direct, au stat marti seara cu sufletul la gura, in asteptarea unui verdict favorabil.

Cel mai nelinistit a fost Mutu, care, plecat de la Juventus in speranta ca va scapa de retrogradare si ramas fara titlurile cucerite pe Delle Alpi, s-a temut sa nu aiba aceeasi soarta si pe Artemio Franchi. Scandalul Calciopoli a atirnat greu pe umerii celor doi fotbalisti, mai ales ca nici unul dintre ei nu ar fi conceput sa evolueze in Serie B si sa-si pericliteze prezenta in tricoul primei reprezentative.

Desi zvonurile care circulau in jurul procesului fara precedent dadeau ca sigur un recurs fara schimbari majore, echipa toscana a avut norocul sa revina in Serie A, dar cu o penalizare care a crescut de la 12 la 19 puncte. Dezamagiti de pronosticurile tot mai sumbre venite de peste tot, vestea a avut darul sa-i bucure pe fotbalisti, dupa ce au realizat ca le-a trecut glontul pe linga ureche.


Antrenorul Cesare Prandelli a constatat ca elevii sai s-au pregatit cu un alt tonus la antrenamentul de ieri-dimineata. Rezultatul recursului a fost o usurare nu numai pentru Mutu si Lobont, ci si pentru selectionerul Victor Piturca. Doi jucatori exponentiali ai echipei nationale, care joaca intr-o divizie secunda, fie ea si din Italia, ar fi putut cintari destul de greu in evolutia sau macar in moralul acestora.

Citeste si:

Bucurie pe strazi

Fanii au sarbatorit in stil mare Suporterii Fiorentinei au asteptat rezultatul recursului in fata stadionului Artemio Franchi, pregatiti cu tot arsenalul pentru o fiesta in toata regula. Printre manifestarile de bucurie, fanii au scandat impotriva lui Juventus si a lui Luciano Moggi, fiind paziti de fortele de ordine pentru ca nu cumva bucuria sa nu genereze evenimente neplacute.

"Fiorentina nu putea sa joace in Serie B. In acest moment, ne dorim ca echipa noastra favorita sa faca un sezon la fel de bun ca precedentul", a fost declaratia unuia dintre sefii galeriei viola. Altfel, presedintele Diego Della Valle a anuntat ca vrea ca Fiorentina sa joace in Liga Campionilor, lucru interzis de sentinta de marti.