FRF a stabilit programul si orele de disputare a meciurilor de baraj pentru promovarea in Divizia A, turneul fiind gazduit de Stadionul National din Capitala. Astfel, Echipele care s-au clasat pe locul doi in Divizia B, respectiv Forex Brasov (Seria I), Unirea Urziceni (II) si FC Bihor (III), vor juca pe datele de 10, 14 si 17 iunie, dupa urmatorul program: sambata, 10 iunie: Forex Brasov - FC Bihor Oradea (ora 18.00); miercuri, 14 iunie: Unirea Valahorum Urziceni - FC Bihor Oradea (18.00); sambata, 17 iunie: Forex Brasov - Unirea Urziceni (18.00).Conform regulamentului, va promova in Divizia A echipa cu mai multe puncte acumulate. In cazul in care doua sau toate cele trei echipe se vor afla la egalitate de puncte, criteriile de departajare sunt rezultatul direct, golaverajul mai bun, numarul mai mare de goluri marcate.

Daca egalitatea intre primele doua echipe persista, se va juca un nou meci de baraj (in care vor exista prelungiri si lovituri de departajare in caz de egalitate), iar daca egalitatea este perfecta intre cele trei echipe se va disputa un nou turneu.