DNA a primit recent, din strainatate, raspunsul comisiei rogatorii la verificarea unui alte tranzactii suspecte din fotbal, dupa cazul Bratu. Surse din DNA, dar si din politie sustin ca ar fi vorba despre transferul lui Adrian Mutu de la Dinamo la Inter Milano. Documentele demonstreaza ca sint diferente intre sumele declarate in Romania si cele incasate de fapt, presa italiana relatind despre "un gol" de 3,9 milioane de dolari. Impresarii au sustinut ca suma s-ar explica prin salariul incasat de Mutu, in timp ce Dinamo afirma ca a primit doar 2,1 milioane de dolari de la italieni, prin virament bancar. Dupa ancheta in cazul Bratu, care a scos la iveala un milion de dolari nedeclarati, s-au facut verificari prin comisia rogatorie in cazul Mutu si al altor 799 de transferuri.

Amploarea scandalului legat de transferul fotbalistului Florin Bratu de la Rapid la Galatasaray a facut ca Directia Nationala Anticoruptie (DNA) sa extinda verificarile. In urma cu aproape doua luni, procurorii au descins la Federatia Romana de Fotbal (FRF), de unde au ridicat documente referitoare la 800 de transferuri efectuate in ultimii cinci ani, urmind sa verifice daca s-a produs evaziune fiscala. DNA a primit recent, din strainatate, raspunsul comisiei rogatorii la verificarea unui transfer.

Surse din DNA, dar si din politie sustin ca ar fi vorba despre transferul lui Adrian Mutu, documentele relevind ca sint diferente intre sumele declarate in Romania si cele incasate de fapt. Aceeasi informatie a fost sustinuta, neoficial, si de surse din IGP, care ne-au declarat ca aveau informatii ca sumele specificate in actele de transfer din Romania nu corespund cu cele din actele formatiei din strainatate. "Acest dosar nu a mai ajuns in miinile noastre, intrucit DNA s-a grabit sa intre in posesia lui. Noi nu l-am mai vazut. Doar pe cel al lui Bratu am pus mina", ne-au spus sursele din IGP.

Citeste si:

Revenind la transferul lui Mutu, de la Dinamo Bucuresti la Inter Milano, suma care nu se regaseste ar fi de 3,9 milioane de dolari. Clubul bucurestean a prezentat public un contract in care suma de transfer era de doar 2,1 milioane de dolari, in care intra si perfectarea unui meci amical, anulat ulterior, in timp ce presa italiana a scris despre sase milioane de dolari.

Dinamo se apara

"Documentatia releva ca suma stipulata in contractul de transfer, de 2,1 milioane de dolari, a fost incasata integral de clubul Dinamo, prin virament bancar. Aceasta suma este in concordanta si cu contractul de munca al jucatorului, inregistrat la Liga Profesionista de Fotbal", a motivat fostul club al MI in momentul in care Garda Financiara a descins la club pentru a verifica documentele pentru a le putea compara cu varianta italiana. Pe de alta parte, impresarii sustin ca diferenta de bani ar fi, de fapt, salariul pe care l-a primit Adrian Mutu la Inter Milano.