Steaua a cucerit Challenge Cup, dupa ce a invins in finala, 34-27, pe portughezii de la Sporting Club Horta. Handbalistilor le-a fost promisi 20.000 euro din bilete, 20.000 euro de la Gigi Becali si 45.000 euro de la Marian Milut, fost candidat la Presedintie.

Steaua ramane cea mai titrata echipa masculina romaneasca de handbal. Celor doua Cupe ale Campionilor Europeni (1968 si 1977), jucatorii celebrului Vasile Stinga i-au adaugat, in sambata care a trecut, Challenge Cup. "Militarii" au castigat cu 34-27 mansa retur a finalei disputate contra portughezilor de la Sporting Club Horta, la capatul unui meci care a tinut cu sufletul la gura 5.000 de fani in Sala Polivalenta "Ioan Kunst-Ghermanescu" din Bucuresti si milioane de telespectatori in fata televizoarelor. Alin Sania a fost omul care a perforat de 11 ori poarta celor din Arhipelagul Azore, portarul Stefan Laufceac cel care a pus lacat portii steliste. Lor li s-au adaugat ceilalti handbalisti, in frunte cu Viorel Mazilu, cel care a primit trofeul de la ungurul Laszlo Sinka, vicepresedinte al Federatiei Europene. Steaua a adus o noua cupa europeana in Romania, la 29 ani de la Cupa Campionilor Europeni cucerita tot de clubul militar si la 17 ani de la ultima reusita romaneasca de acest gen, Cupa IHF castigata de HC Minaur Baia Mare a lui Lascar Pana. Banchetul de la Centru Militar National si cheful de la clubul Bonsai au reprezentat doar inceputul distractiei pentru militari. Invingatorii s-au reunit ieri, la recuperarea de la ora 15:00, la Hotelul Bucuresti.

Patru din cinci comandanti, in tribuna

Cornel Otelea, Cristian Gatu, Laurentiu Rosu si George Boroi sunt cinci dintre cei sase care au condus Clubul Sportiv al Armatei Steaua dupa 1990. Ei au fost prezenti in tribuna la succesul echipei de suflet. A lipsit doar Cernat, cel care a preluat stafeta de la Cristian Gatu, actualul sef al Federatiei romane de specialitate. Celor patru li s-au alaturat Werner Stockl (venit special din Germania pentru finala), Stefan Birtalan Senior, Mihai Marinescu, Gheorghe Goran, toti stelisti, toti reprezentanti ai generatiilor de aur ale handbalului romanesc, dar si Oprea Vlase, Pilica Popescu si Niculae Nedeff, antrenori care au dus tricolorul in fruntea ierarhiilor mondiale. Langa ei, Iolanda Balasz-S?tter, Ivan Patzaichin, Elisabeta Lipa, Camelia Potec, Ilie Nastase, Marius Lacatus, consilierii pezidentiali Octavian Belu si Mariana Bitang (in postura de cei mai inalti reprezentanti ai autoritatilor statului), handbalistele de argint Steluta Luca (insotita de sotul Andrei, sef sectie handbal la Oltchim) si Narcisa Lecusanu. La peluze, fotbalistii stelisti, cu antrenorul Olaroiu, stingher langa patronul Gheorghe Becali.

Citeste si:

Ei sunt campionii

Stefan Laufceac, Ionut Ciobanu, Ovidiu Mihaila, Bogdan Voina, Marian Rapciuga, Alin Sania, Cristi Preda, Cristian Gheorghe, Viorel Mazilu, Mihut Pancu, Alexandru Petre, Stefan Birtalan Junior, Andrei Cian, Vasile Adrian, Marius Novanc, Iulian Stamate, carora li s-a adaugat din tribuna portarul Claudiu Stan, ei sunt handbalistii gratie carora Romania figureaza printre tarile castigatoare de cupe europene anul acesta. Alaturi de Spania - Ciudad de Real-Liga Campionilor, Rusia - Medvedi Cehovski Moscova-Cupa Cupelor si Germania - Lemgo-Cupa EHF. Fostii colegi de echipa Vasile Stinga si Nicolae Munteanu sunt antrenorii care i-au condus la castigarea Challenge Cup.

Punte peste timp

Lascar Pana, antrenorul care a condus Minaur Baia Mare spre dublul succes in Cupa IHF, 1984 si 1989, a tremurat in tribuna Salii Polivalente "Ioan Kunst-Ghermanescu" din Capitala alaturi de stelisti. Omul care condus formatia maramureseana in 23 de partide in cupele europene a reprezentat puntea in timp intre doua succese ale echipelor masculine de club din Romania, Minaur si Steaua.