Tehnicianul Cosmin Olaroiu a declarat, luni, ca pentru Middlesbrough presiunea este mai mare decat pentru Steaua inaintea meciului din 27 aprilie, din mansa secunda a semifinalelor Cupei UEFA, mai ales dupa ce echipa pregatita de Steve McClaren a fost eliminata din Cupa Angliei.

"Cu totii am vazut meciul cu West Ham, este sarbatoare dar trebuie sa ne continuam programul, pentru ca ne asteapta o saptamana grea. Este ultima lor sansa de a obtine o performanta in acest sezon. Este dezavantaj pentru Steaua ca avem doi suspendati si nu cred ca lipsa portarului Schwarzer poate fi un avantaj sau poate fi decisiva. Jones este apreciat si am inteles ca va fi si in lotul Australiei la CM. Presiunea este mai mare pentru ei. Noi am avut si situatii mai grele, cand am plecat de la 0-0, dar nu vom merge sa-l aparam. Nu ne-am propus niciodata 0-0 si nu vom incerca sa tinem de rezultat. Important este sa marcam un gol", a spus Olaroiu.

Cosmin Olaroiu considera ca atmosfera de pe Riverside Stadium nu ii va speria pe jucatorii sai. "Jucatorii nostri au experienta mare, au trait meciuri la fel de importante, in stadioane cu atmosfera poate si mai fierbinte", a comentat Olaroiu, care a subliniat ca este imbucurator faptul ca jucatorii sai au o mare capacitate fizica: "Nicolita alerga in minutul 90 ca in primul minut, la fel Dica si Radoi. Este imbucurator ca avem aceasta capacitate fizica".

Tehnicianul stelist a subliniat ca Victoras Iacob se antreneaza normal. "Tragem sperante sa-l avem la meciul de joi. Nu stim exact potentialul sau fizic, pentru ca a fost o perioada imobilizat, dar recuperarea evolueaza bine si incercam sa-l avem in lot. Poate fi si titular", a adaugat Olaroiu.