Fostul mijlocas al Stelei s-a transferat in aceasta iarna la echipa ucraineana Volin Lutk. La acest club au evoluat in ultimii ani alti doi fotbalisti romani, Cornel Buta si Constantin Schumacher. In ultima etapa, Volin Lutk (locul 11) a pierdut acasa cu Dinamo Kiev, 1-3, lidera campionatului.

Buna ziua, Fale. A fost greu cu Dinamo Kiev?

Buna ziua. A fost un meci greu pentru ca noi suntem o echipa in reconstructie. Nu stim sa pasam, nu suntem organizati. Va spun sincer ca Dinamo Kiev nu m-a impresionat. Au foarte multi pusti in lot, talentati, e drept. Golurile le-au dat insa pe greselile noastre.

Te-ai intalnit cu cei trei romani de la Dinamo?

Nu, nu i-am vazut. Am inteles ca Cernat a jucat la echipa a doua. Despre Irimia si Ghioane nu stia nimeni nimic. Am intrebat, dar n-am primit niciun raspuns, dadeau toti din umeri.

Citeste si:

Mai sunt romani la Volin?

Au jucat aici Cornel Buta si Constantin Schumacher, dar s-au transferat pana la venirea mea. Acum e doar un pusti, un junior de la Baia Mare, Militaru. Se antreneaza cu Volin, dar nu a semnat inca niciun contract.

Cum e campionatul in Ucraina?

Sunt doua mari puteri, Sahtior si Dinamo Kiev, care se bat la titlu. Din cate am vazut pana acum, Sahtior mi se pare mai puternica si o spun obiectiv, nu pentru ca sunt alti romani acolo. Se pune mare accent pe pregatirea fizica, se joaca tare, mult mai tare decat in Romania. Din punct de vedere al organizarii si al tehnicii individuale a fotbalistilor, campionatul Ucrainei este, insa, sub nivelul celui din Romania. Va progresa, insa, pentru ca se investeste mult, sunt adusi tot mai multi fotbalisti de top din Europa.