Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, il considera pe finantatorul Stelei papusa lui Viorel Hrebenciuc si anunta ca-l va actiona si in Justitie.

Odata au fost prieteni. Acum au ajuns sa se acuze ca la usa cortului. Scandalul dintre Gigi Becali si Corneliu Vadim Tudor a atins apogeul ieri, cand senatorul s-a lansat intr-un atac fara precedent la adresa lui Becali.

Razboiul dintre cele doua parti a luat amploare ieri, cand in ultimul numar al publicatiei "Romania Mare", condusa de Corneliu Vadim Tudor, au aparut o serie de articole in care se aduc acuzatii grave si jigniri latifundiarului din Pipera, folosindu-se un limbaj suburban.

"Banditul Gigi Becali a imprumutat 2.000.000 de euro de la lumea interlopa ca sa cumpere PNtCD si PIN" este titlul de pe prima pagina a revistei. in materialul respectiv se vorbeste despre datoriile pe care finantatorul Stelei le are la camatari, despre banii imprumutati pentru a cumpara mai multe partide politice cu scopul de a le transforma intr-o formatiune legionara, suma provenita de la un partener de afaceri, dar si despre amenintarile fratilor Camataru, carora le datoreaza sume importante. De fapt in aproape intreg continutul saptamanalului se duce o campanie acerba impotriva finantatorului Stelei: "in spatele marionetei Gigi Becali e papusarul Viorel Hrebenciuc. De ce? Ca sa distraga atentia de la anchetarea afacerilor sale", "in accidentul de masina, Gigi Becali era beat si vinovat", se scrie folosindu-se surse ale Politiei Ilfov.

Razboiul politic pare a fi unul mult mai amplu, liderul PRM afirmand ieri, in cadrul unei conferinte de presa: "Gigi Becali a incercat sa-mi ofere un milion de euro, in ziua de vineri, 23 decembrie 2005, la Hotelul Diplomat din Capitala, unde a trimis un mesager. Voia sa intre in PRM cu bani, pentru ca apoi sa fure partidul. Tot asa cum a furat echipa Steaua. Fireste ca am refuzat", a declarat acesta.
Desi a fost cautat ieri ore in sir, Gigi Becali nu a fost de gasit pentru a-si exprima punctul de vedere referitor la tot acest scandal.

Intrebarile lui Vadim

In anii 70 l-a omorat pe ta-su mare, in sensul ca i-a furat batranului 30.000 de lei (toate economiile lui, o suma mare pe atunci), i-a pierdut la barbut, pe un maidan din Pipera, iar sarmanul om a facut infarct si a murit. Daca da, atunci cu ce tupeu mai vorbeste de Dumnezeu?

In anul 2002 a pierdut la Cazinoul Hotelului Marriott suma de 300.000 de dolari, dupa care a facut o criza de delirium-tremens, a smuls instrumentul unui trompetist care intretinea atmosfera si i l-a calcat in picioare

Stapanul din umbra al lui Gigi Becali e Nicu Gheara, care patroneaza o retea de trafic de droguri si de carne vie pe ruta Romania - Spania si, mai nou, Romania - Austria, unde si-a cumparat o vila, la Innsbruck


Despre autor:

ProSport

Sursa: ProSport


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.