Rapid l-ar putea pierde in aceasta iarna pe portarul Emilian Dolha, care este foarte aproape de un transfer in Rusia, la echipa de prima liga Alania Vladikavkaz. Acesta nu a aparut nici luni, la reunirea lotului, si nici ieri, la vizita medicala, efectuata de lotul giulestenilor la INMS, iar oficialii Rapidului sustin ca portarul ar fi invoit pentru a-si rezolva niste probleme personale. De fapt, Dolha era asteptat ieri la baza de antrenament a Alaniei, care doreste sa-si intareasca lotul dupa ce a incheiat campionatul trecut pe locul 14, ultimul care asigura prezenta in prima liga si in acest an. Stirea este confirmata pe site-ul oficial al clubului rus, dar si pe site-ul ziarului Sovsport. Surse din cadrul clubului sustin ca giulestenii au acceptat imediat oferta venita de la Alania, din cauza deselor gafe pe care le-a facut Dolha in ultimul an. In plus, suma propusa de rusi s-ar situa in jurul valorii de 500.000 de dolari, ceea ce inseamna o rotunjire a bugetului de achizitii din aceasta iarna.

Pe lista cu portarii care ar putea prelua numarul 1 la Rapid se afla George Curca (FC Farul), Danut Coman (FC Arges), Alexandru Marc (FC Brasov) si Bogdan Vintila (liber de contract), ultimul avand si cele mai mari sanse atat pentru ca ar fi adus gratis, dar si pentru ca a mai jucat in Giulesti. In conditiile in care Rapid i-ar putea pierde in aceasta vacanta si pe Sabin Ilie si Marian Aliuta, ambii cu oferte din strainatate, Razvan Lucescu ar putea incepe returul campionatului fara trei titulari din prima parte a competitiei, in conditiile in care la capitolul veniri sunt bifati doar Buga si doi tineri de perspectiva din Divizia B.

D. Niculae: "Ne batem pentru titlu"

Citeste si:

Giulestenii prezenti ieri la INMS pentru vizita medicala s-au aratat extrem de optimisti in privinta returului, pe care il incep de pe locul cinci, la sase puncte in spatele Stelei. "De abia acum incepem sa ne pregatim de razboi. Ca arme vom lua plamani puternici si mergem la sala pentru a ne incarca bateriile", a declarat Daniel Niculae, golgeterul primei parti a campionatului. Atacantul Rapidului crede ca cei zece ani de dominatie pe care i-a anuntat Steaua reprezinta doar simple declaratii pentru a-i intimida pe adversari. "Avem doua luni la dispozitie sa ne putem pregati pentru a castiga campionatul. Sunt sase puncte intre Steaua si celelalte urmaritoare, asa ca titlul se mai joaca.

Daca noi batem in Ghencea o sa ramana doar trei puncte diferenta", a subliniat Niculae, care a luat in calcul si varianta unui esec in infruntarea cu echipa lui Zenga. "Este posibil ca ei (n.r. - stelistii) sa se impiedice in alta parte. Campionatul acesta e foarte echilibrat. Orice echipa mare se poate impiedica de o echipa mica", a mai spus Niculae, care vede o lupta in cinci pentru campionat: Steaua, Dinamo, Rapid, FC National si FC Farul. Atacantul a afirmat ca, momentan, nu se gandeste la o plecare in strainatate. "Am fost transferat la toate echipele, asa ca nu ma gandesc decat sa imi fac treaba cat mai bine la Rapid ca sa castigam campionatul", a mentionat Niculae.